14:43
Un craiovean s-a trezit cu maşina îngropată sub dărâmături după ce un zid vechi s-a prăbuşit, în urma unei ploi torenţiale. Timp de o oră, în Bănie şi în alte 14 localităţi din Dolj a turnat cu găleata şi a căzut grindina.
Şi vântul a suflat cu putere, iar în Centrul Vechi al Craiovei, angajaţii teraselor abia au reuşit să oprească mesele şi scaunele care au fost luate pe sus de vijelie .
Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt al ISU Dolj, a anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină în mai multe zone din oraş unde copacii rupţi de vânt au căzut peste maşini. Şi locuitorii de la case au avut probleme. Apa a intrat în beciurile mai multor locuinţe.