Republica Cehă a raportat 15.252 de cazuri noi de coronavirus pentru 23 octombrie, cel mai mare număr zilnic, întrucât ţara se confruntă cu cea mai rapidă răspândire a infecţiei din Europa. Numărul total de cazuri a crescut la 238.323 în ţară, cu 10,7 milioane, 126 de noi decese ducând acest total la 1.971.
Cazurile de coronavirus din SUA au atins un nivel record zilnic, pe măsură ce statele se confruntă cu un val reînnoit de infecţii.
Citând date de la autorităţile locale de sănătate de stat, Covid Tracking Project a raportat 83.010 cazuri noi vineri.
- Măsuri anti COVID-19 în marile capitale europene. Zeci de milioane de europeni se confruntă cu măsuri antiepidemice tot mai severe. Restricţiile se înăspresc pe măsură ce numărul cazurilor de COVID 19 creşte accelerat. Ţara Galilor impune două săptămâni de carantină, începând de vineri. Mai multe regiuni din Franţa, Slovacia, Grecia, Germania şi nu numai introduc blocaje. Irlanda a devenit joi prima ţară din Europa care a reintrodus carantina la nivel naţional
- Potrivit CNN, noi măsuri au intrat în vigoare vineri dimineaţă şi în nordul comitatului englez Greater Manchester, în urma confruntărilor dintre conducerea naţională şi liderii locali pe tema sprijinului financiar. Oamenii aşteaptă ca autorităţile să publice mai multe detalii.
Londra a trecut de sâmbătă, 17 octombrie, de la un nivel „mediu” la unul „ridicat” de alertă. Londonezilor li s-a limitat cercul de persoane cu care intră în contact, după ce capitala a atins un nivel maxim de infectare. Săptămâna trecută, rata infectărilor ajunsese în Londra la 100 de cazuri la 100.000 de locuitori.
- Blocajul nocturn va fi introdus şi în Grecia, în cele mai afectate zone, cu rate de infecţie ridicate. Restricţiile se aplică începând cu ziua de sâmbătă, când purtarea măştilor de protecţie în aer liber devine obligatorie. Atena şi Salonic sunt considerate zone cu risc ridicat.
Oamenii vor rămâne în case între orele 00.30 şi 5.00 pentru a reduce adunările şi petrecerile unde apar, deseori, adevărate focare COVID-19.
- COVID-19 loveşte iar în jucători. Cristiano Ronaldo ratează următoarele meciuri cu Juventus. Fotbalistul a fost diagnosticat cu COVID-19. Ronaldo rămâne în carantină acasă. Juventus – Barcelona se va juca pe 28 octombrie