Coronavirus în România LIVE UPDATE 30 august: 952 de cazuri noi şi 39 decese
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 952 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
- Pe teritoriul României, 9.132 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.839 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 32.955 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 71 de persoane.
- În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 742 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.
- Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1.116 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 307.402 lei.
- Autorităţile reamintesc cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state
- 6.589 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.898 în Italia, 1253 în Spania, 124 în Franţa, 2.935 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria şi Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia, au decedat.
Bilanţ COVID-19, 29 august
Bucureştiul rămâne pe primul loc la numărul de infectări în ultimele 24 de ore
Bucureştiul rămâne pe primul loc la numărul de infectări cu 241 de cazuri în ultimele 24 de ore.
Sâmbătă au fost înregistrate 1.365 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS.
În plus, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 651 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până ieri, pe teritoriul României, au fost confirmate 85.833 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
37.388 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 10.618 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.365 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Un medic de 44 ani din Timişoara a murit din cauza Covid-19
Un medic de 44 ani din Timişoara a murit după ce, în urmă cu mai puţin de trei săptămâni, s-a infectat cu noul coronavirus. Anunţul a fost făcut de managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu.
Patru dintre arbitrii din lotul pentru Liga 2 au coronavirus
Patru dintre arbitrii din lotul pentru Liga 2 au fost depistaţi pozitiv în urma testărilor efectuate înainte de reluarea sezonului competiţional.
Aceştia au fost retraşi de la delegări până când aceştia vor fi confirmaţi vindecaţi.
Bilanţul complet pentru ziua de ieri este aici.