Până astăzi, 30 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 627.941 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 554.056 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 4.875 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În perioada sărbătorilor, numărul de teste efectuate a scăzut. Cel mai probabil, infectările vor creşte în perioada următoare.
Reacţiile adverse ale vaccinului anti COVID-19 sunt deja cunoscute: stări febrile dureri la locul injectării sau reacţii alergice. Medicul infecţionist Adrian Marinescu răspunde la întrebarea: Ar trebui să le fie frică oamenilor de reacţiile adverse ale vaccinului? Citeşte în continuare…
Totuşi, veşti bune vin astăzi din Marea Britanie, unde vaccinul Oxford-AstraZeneca împotriva COVID-19 a fost aprobat. Acesta este mai ieftin, mai uşor de produs în masă şi mai puţin pretenţios în timpul transportului.
Până astăzi, 15.596 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 29.12.2020 (10:00) – 30.12.2020 (10:00) au fost raportate 127 de decese (71 bărbaţi şi 56 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 42 decese la categoria de peste 80 de ani.
123 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.512. Dintre acestea, 1.149 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.775.921 de teste. Dintre acestea, 24.822 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.552 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 7.270 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 42 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 30 decembrie.
Pe teritoriul României, 32.969 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.207 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 49.973 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 64 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.123 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 434 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 29 decembrie a.c., 5.608 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.074.944 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal, în care sunt cercetate 2 persoane.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 7.056 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.939 în Italia, 1.290 în Spania, 170 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.085 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 6 în Suedia, 128 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 11 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan şi Federaţia Rusă. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 130 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.
Până ieri, pe teritoriul României, au fost confirmate 623.066 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19).
549.262 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 4.637 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Puteţi consulta pe Mediafax.ro şi situaţia COVID-19 pe judeţe.