Coronavirus în România: Un profesor de la Universitatea „Ovidius” ţine cursurile live, pe Facebook

Publicat: 11 03. 2020, 18:14
Actualizat: 23 08. 2021, 17:16

Alexandru Bobe, profesor de matematică şi prorector al Universităţii „Ovidius”, a susţinut, miercuri, primul curs live, pe Facebook.

Din cei aproximativ 60 de studenţi, 13 au ales să vină în sala de clasă, însă mai bine de 40 dintre ei s-au conectat la o aplicaţie online sau au urmărit pe Facebook cursul susţinut de profesor.

„Am ţinut azi primul curs cu anul I de la informatică, unde în mod frecvent sunt în jur de 60-70 de persoane, şi a funcţionat foarte bine. Am folosit două canale. Primul, webex, a fost pentru partea de prezentare, de acţiuni pe care le faci pe calculator, prezentare PowerPoint. Este o resursă gratuită pe care o foloseşte inclusiv Comisia Europeană sau firmele mari, pentru traininguri, iar pentru partea de scris la tablă şi de vizualizat deocamdată am folosit liveul de pe Facebook. Ok, nu este doar pentru studenţi din grup, este pentru toată lumea, dar nu mă feresc şi nu cred că ar trebui să se ferească nimeni să ţină astfel de liveuri. S-au conectat 44 de studenţi la webex şi, bineînţeles, pe Facebook erau mai mulţi. În sală au fost 13 studenţi, deci mult mai puţini”, a declarat pentru MEDIAFAX Alexandru Bobe.

Acesta a precizat că primul curs a fost un succes şi că, după această experienţă, a sfătuit toţi studenţii ca, pe viitor, să nu mai vină în sălile de curs:

„Am spus că dacă măsurile se intensifică îi rog să nu mai vină la ore, pentru că au văzut că sistemul online funcţionează. Noi vom face scurte tutoriale pentru fiecare dintre platformele online pe care le oferim. Avem mai multe variante online la universitate prin care putem să susţinem cursurile online”, a spus Bobe.

Profesorul a decis să transmită live pe Facebook cursul după ce reprezentanţii Universităţii „Ovidiua” au hotărât, marţi, că facultăţile vor trebui să pună în aplicare, în perioada următoare, un plan de măsuri care cuprinde trecerea progresivă a activităţilor didactice în mediul online, pe mai multe etape, pentru a preveni răspândirea infectării cu coronavirus.