Eşecul în intervenţia de la crima din Oneşti. Efectele asupra Poliţiei: numiri provizorii la conducerea IPJ Bacău
Potrivit unui comunicat al IGPR, de vineri, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, comisarul şef de poliţie Buliga Toader a fost împuternicit să exercite, pentru 3 luni, atribuţiile funcţiei de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.
Acesta are peste 25 de ani de experienţă în structurile MAI, din anul 2009 exercitând atribuţii manageriale în mai multe structuri, printre care, în perioada 2016 – 2018, la nivelul conducerii IPJ Suceava. În perioada 2018 – 2020 a ocupat funcţii de conducere în cadrul Corpului de Control al ministrului, iar din luna august 2020 şi până în prezent, a fost director general adjunct în cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI.
De asemenea, din dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, comisarul şef de poliţie Bălău Constantin Dragoş a fost împuternicit să exercite, pentru 3 luni, atribuţiile funcţiei de adjunct al inspectorului şef al IPJ Bacău.
Acesta are peste 23 de ani de experienţă în structurile Ministerului Afacerilor Interne, din anul 2005 fiind şef al Poliţiei Muncipiului Roman.
Şefii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău şi Poliţiei Oneşti au fost schimbaţi din funcţie, iar Parchetul a fost sesizat cu privire la neglijenţă în serviciu, după crima de la Oneşti, a anunţat miercuri ministrul de Interne, Lucian Bode.
„Cu privire la modul de implicare a conducerii IPJ Bacău, mă refer la inspectorul şef şi la adjunctul acestuia, la comanda IPJ se afla adjunctul unităţii, care s-a deplasat cu întârziere la faţa locului, minimizând importanţa evenimentului. Cu toate că autorul a ameninţat de mai multe ori că va comite fapte de violenţă, nu au fost dispuse măsuri legale. În contextul apelurilor repetate la 112 ale autorului, precum şi al riscurilor aferente, conducerea IPJ Bacău nu a valorificat toate datele şi nu a informat complet şi corect eşalonul superior pentru a se aloca resurse multiple”, spunea Bode.