GALERIE FOTO: Zeci de pompieri şi voluntari se luptă, de trei zile, să stingă un incendiu de pădure la Bacău
Zeci de pompieri din cadrul ISU Bacău intervin, de sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pădure din localitatea Bogata, comuna Dofteana. Alături de militari, acţionează aproximativ 50 de voluntari din cadrul SVSU şi lucrători ai Ocolului Silvic.
„Incendiul a fost anunţat sâmbătă, în jurul orei 13.00. Pe parcursul celor trei zile, aproximativ 75 de pompieri au participat la misiune, alături de ei participând voluntarii din cadrul SVSU al comunei Dofteana şi lucrători din cadrul Ocolului Silvic Târgu-Ocna”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
În sprijinul forţele de intervenţie, la faţa locului acţionează, de duminică, un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.
„Dispozitivul cu care elicopterul cară apă, găleata, se numeşte
Potrivit acestuia, suprafaţa afectată de incendiu este de aproximativ 14 hectare, iar intervenţia este foarte dificilă din cauza terenului accidentat, o pantă foarte abruptă, dar şi din cauza rafalelor de vânt.