Coronavirusul nu afectează doar pacienţii infectaţi. Mărturisirile unei românce: Riscă enorm, alergând de la o uşă închisă la alta. „Unde mă adresez?”
This browser does not support the video element.
Epidemia de coronavirus ne afectează tuturor viaţa, chiar în moduri în care nu ne-am aştepta. Uite prin ce trece Monica, o bucureşteancă de 41 de ani. În luna ianuarie a aflat că suferă de insuficienţă renală, iar de atunci problemele se ţin lanţ.
„Am fost operată, mi s-a pus un stent şi tot aşa am ţinut-o până pe 20 martie când m-am externat. De pe 20 sunt în concediu medical, cu analize destul de proaste. Eu nu sunt un om încă capabil să merg la serviciu. Mă confrunt cu o situaţie destul de neplăcută să nu găsesc cabinete, policlinici să pot prelungi acest medical”, a spus Monica.
Ea are nevoie să fie consultată acum într-un spital, dar peste tot se loveşte de piedici. „Au nefrologie dar din păcate nu e nimeni, păstrează doar asistenţa pentru dializă. Pentru consultaţii, pentru investigaţii, pentru concedii, cum sunt eu, nu. Eram în evidenţă la spitalul Sf Ioan, am fost de două ori şi la ei, dar din păcate ambulatoriul s-a închis, policlinica s-a închis, secţia am văzut că s-a închis, era cazul acela de COVID, unde mă adresez eu ca şi pacient?”
Şi de la medicul de familie a primit… tot un refuz. Din păcate, acesta nu-i poate prelungi concediul medical.