Cosmonautul Dumitru Prunariu: Fiii mei discutau la grădiniţă că tata a fost în delegaţie în Cosmos ca fiind ceva normal

Cosmonautul român Dumitru Prunariu a spus că, la momentul la care a zburat pentru prima oară în Cosmos, fiii lui, în vârstă de 3, respectiv 5 ani, vedeau pasul istoric făcut de el drept un lucru firesc, pe care toţi tăticii îl fac. „Ei bine, şi tatăl meu a fost în delegaţie în Cosmos”, spuneau ei.

Urmărește
1267 afișări
Imaginea articolului Cosmonautul Dumitru Prunariu: Fiii mei discutau la grădiniţă că tata a fost în delegaţie în Cosmos ca fiind ceva normal

Cosmonautul Dumitru Prunariu: Fiii mei discutau la grădiniţă că tata a fost în delegaţie în Cosmos ca fiind ceva normal

Dumitru Prunariu a declarat, luni, în cadrul unui eveniment (dedicat împlinirii a 50 de ani de la prima aselenizare cu echipaj uman, realizată în cadrul misiunii Apollo 11 şi 60 de ani de la momentul când un obiect spaţial fără echipaj), că la momentul zborului efectuat în Cosmos, băieţii săi aflaţi la vârste fragede, nereuşind să înţeleagă contextul şi importanţa evenimentului, discutau cu colegii de grădiniţă despre „delegaţiile în Cosmos” ale tatălui lor, fiind convinşi că aceasta e o chestiune obişnuită, pe care toţi părinţii o fac.

„Când am zburat în Cosmos băieţii mei aveau 5 ani şi 3 ani şi li se părea ceva foarte normal ca tata să plece în delegaţie în Cosmos. Toţi copiii discutau la grădiniţă, ai mei ziceau „ei bine şi tatăl meu a fost în delegaţie în Cosmos”. Discutau la grădiniţă acest lucru ca pe o chestie foarte normală. Mai greu a fost când au venit la grădiniţă în România şi au început să-i întrebe pe copii „dar tatăl tău când zboară în Cosmos?”, spune Prunariu.

Dumitru Prunariu a declarat că şi-a educat copiii în sensul de a nu epata prin prisma faptului că tatăl lor a zburat în Cosmos.

„Au aflat după puţin timp (…) că de fapt aici (în România, n.r) nu zboară lumea în Cosmos. Că de fapt eu sunt unic în România. Mi-au mai trebuit câţiva ani de educaţie să-i învăţ că ei nu sunt ceva special pentru că tatăl lor a zburat în Cosmos. S-a întâmplat şi acest lucru. Acum unul are 44 şi unul are 42, sunt în domeniul aeronautic amândoi”, a precizat acesta.

Primul cosmonaut din România a informat că Programul Intercosmos, din care a făcut parte şi el, participând la misiunea Soyuz 40, a fost demarat în 1967 de Uniunea Sovietică în sensul punerii bazelor pentru un program între ţările socialiste care să stimuleze dezvoltarea ştiinţelor spaţiale, ale instituţiilor de cercetare în acest domeniu şi pregătirea cercetătorilor în domeniul spaţial pe diferite teme.

„România a semnat acest acord Interkosmos în anul 1968, până la zborul meu cosmic au fost trimise în spaţiul cosmic 17 echipamente româneşti, care au funcţionat foarte bine. (...) Am efectuat 125 de rotaţii complete în jurul Pământului. (...) Am efectuat 22 de experimente ştiinţifice în domeniul astrofizică, al radiaţiei cosmice, al tehnologiilor spaţiale, medicinei , biologiei şi chiar psihologice”, spune Prunariu.

Dumitru Prunariu este cel de-al 103-lea lea cosmonaut al lumii.

El a spus că după momentul vizitei sale în spaţiu a fost contactat inclusive de societăţi care sunt fidele în continuare ideii că Pământul este plat: „Am spus „nici măcar atâta astronomie nu aţi învăţat în şcoală? Nu aţi studiat un atlas, nu aţi văzut la televizor atâtea imagini cu pământul rotund?” Ei zic „nu, noi suntem convinşi că e plat, poate dumneavoastră aţi zburat aşa, în câmpul lui”. Zic: „voi îmi spuneţi mie cum am zburat?”, spune Prunariu.

Dumitru Prunariu a povestit şi cum a trăit în 1969 momentul primei aselenizări realizate cu echipaj uman, în cadrul misiunii Apollo 11.

„Eram la Braşov, eram elev, eram în vacanţă, urma să împlinesc în septembrie 17 ani. Am stat cu sufletul la gură până dimineaţă aproape de ora 5 dimineaţă s-a pus piciorul pe Lună. (...) Îmi aduc aminte şi acum aveam un televizor alb negru cu ecranul puţin oval, imaginea era destul de tremurată şi am stat toată familia cu sufletul la gură şi ne-am uitat cum a pus omul pentru prima dată piciorul pe lună”, precizează acesta.

Prunariu a spus că la acel moment, ideea că el va ajunge în Cosmos sau că România va reuşi să trimtă un om în Spaţiul Cosmic, având acces la o astfel de tehnologie, era de neimaginat.

În contextul primei aselenizări realizate cu echipaj uman, Dumitru Prunariu a menţionat faptul că România a fost singurul stat socialist care a transmis în direct acest eveniment.

„Până în 1969 toate premierile cosmice aparţinuseră sovieticilor şi în sfârşit cu acest program au luat avans, au ajuns prioritari în ochii lumi prin ceea ce au realizat (n.r. americanii). (...) România a fost singurul stat socialist atunci care a transmis în direct aselenizarea. Niciun alt stat socialist nu a transmis în direct aselenizarea. La Moscova pot spune că a doua zi oamenii nu aveau habar că cineva coborât pe lună. Abia după aceea veştile au fost pregătite corespunzător şi date public”, informează acesta.

El a concluzionat spunând că a avut ocazia ca, de-a lungul timpului, să cunoască aproximativ jumătate din cosmonauţii care au pus piciorul pe Lună şi câţiva din cei care au rămas în modulul lunar.

„Cel mai bine îl cunosc pe Buzz Aldrin este un tip care încă la 89 de ani este foarte prezent în media (…) Pe Neil Armstrong nu am avut ocazia să-l cunosc personal, a fost un tip foarte retras, un tip care nu participa la întâlniri publice decât atunci când erau guvernamentale şi aniversări ale acestui zbor cosmic istoric la care a participat. L-am cunoscut şi pe Michael Collins era un tip foarte tăcut, retras, foarte greu scoteai o vorbă de la el, aproape cu cleştele, e o figură foarte intelectuală”, a conchis Dumitru Prunariu.

Taguri:
prunariu,
cosmos,
zbor

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici