Cei şase bărbaţi sunt acuzaţi că, în 2010, au racolat mai multe minore şi tinere din municipiul Oneşti şi din comunele limitrofe, cu vârste între 14 şi 18 ani pe care le-ar fi lipsit de libertate în mod ilegal. Apoi, prin ameninţări şi acte de violenţă le-ar fi obligat să practice prostituţia în folosul lor, în diverse locuri de cazare din Oneşti sau chiar la domiciliile clienţilor, au stabilit poliţiştii.
Bărbaţii sunt acuzaţi de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, prostituţie şi acte sexuale cu minori.
Ei au fost prinşi în flagrant delict, joi, în urma unei acţiuni la care au participa poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău şi procurori DIICOT- Serviciul Teritorial Bacău, sprijiniţi de Direcţia pentru Operaţiuni Speciale şi de Brigada Mobilă de Jandarmi Bacău.
Patru dintre bărbaţi au fost reţinuţi de procurori şi vor fi prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă.
Alţi doi acuzaţi vor fi cercetaţi în libertate, faţă de unul dintre ei fiind dispusă măsura interzicerii de a părăsi ţara.