Costin: Am cerut în discuţiile cu FMI un program special pentru Valea Jiului, există bani europeni

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, luni, la finalul întâlnirii cu FMI, că a cerut un program special pentru Valea Jiului, prin investiţii în infrastructură, servicii de la nivelul comunităţilor locale, ecologizarea zonei, pentru toate existând bani europeni.

Urmărește
2 afișări

Costin a spus că este necesar un program complet dedicat Văii Jiului, nu numai pentru minerit, existând deja surse de finanţare care să ducă la crearea de locuri de muncă şi la creşterea standardului de viaţă al locuitorilor de acolo. El a precizat că este nevoie de investiţii mai ales pe zona extracţiei de huilă.

"Ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câteva zile este consecinţa că de mulţi ani această companie nu a mai avut şansa să investească în siguranţa locurilor de muncă şi în capacitatea performantă de producţie", a subliniat Costin.

Liderul BNS a precizat că programul necesar pentru Valea Jiului ar trebui să cuprindă punerea la punct a infrastructurii rutiere, a tuturor serviciilor de la nivelul comunităţilor locale (aducţiunile de apă, încălzire), ecologizarea, curăţirea zonei, reabilitarea siturilor industriale abandonate, fiind zeci de clădiri cu geamuri sparte, care pot fi modernizate.

Potrivit lui Costin, este nevoie de investiţii de milioane de euro în echipamente şi tehnologii care să securizeze munca de fiecare zi a minerilor.

Întrebat dacă lipsa acestor investiţii, anunţatele disponibilizări şi ameninţarea că în următoarea perioadă nu se vor mai putea plăti salariile ar putea duce la revolte de genul mineriadelor, Costin a spus că toate aceste probleme vor duce cu siguranţă la o reacţie din partea celor aproximativ 10.000 de oameni, "nu în sensul faimoaselor mineriade cu violenţe, dar va fi o reacţie de stradă".

Costin a mai spus că Guvernul vrea ca până în 2018 să desfiinţeze trei din cele şapte exploatări miniere, dar sindicatele nu sunt de acord.

Sindicaliştii au mai cerut, de asemenea, reprezentanţilor FMI să susţină în faţa Guvernului ştergerea datoriilor acumulate de companiile cu capital de stat, lucru care trebuia făcut din toamna lui 2006, înainte ca România să adere la Uniunea Europeană.

"Anularea acestor datorii trebuie să vină ca o consecinţă a unor programe de restructurare în sensul separării capacităţilor viabile de producţie de cele care nu produc şi încarcă nejustificat costurile, iar FMI s-a declarat de acord cu acest mecanism", a precizat Costin.

BNS a insistat, în discuţiile cu reprezentanţii FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene, asupra nevoii de continuare a procesului de restructurare şi privatizare, dar prin aport de capital şi listare la bursă pe zona producţiei de energie, a mai spus Costin.

Lideri sindicali au declarat, după întâlnirea cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, că Valea Jiului poate exploda în câteva zile din cauza imposibilităţii plăţii salariilor, fiind posibilă o nouă mineriadă în cazul în care Guvernul nu intervine urgent.

Liderul sindical de la Mina Livezeni, Adrian Jurcă, a declarat luni, după întâlnirea cu FMI, că sindicaliştii au prezentat problemele atât din minerit cât şi din alte companii cu capital de stat şi au cerut atât reprezentanţilor Fondului, cât şi celor ai Băncii Mondiale să solicite Guvernului să intervină urgent în aceste sectoare.

"Am explicat FMI că avem nevoie urgentă de un plan social de restructurare şi de reorganizare în Valea Jiului, este nevoie de intervenţia urgentă a Guvernului în problema Văii Jiului prin înfiinţarea celor două companii energetice din care să facă parte şi Compania Naţională a Huilei (CNH)", a declarat Adrian Jurcă.

Liderul sindical de la Mina Livezeni a subliniat că, din 3 ianuarie, CNH funcţionează fără subvenţie şi toată producţia vândută acoperă doar 80 la sută din plata salariilor.

"Suntem într-o situaţie foarte critică, Executivul nu-şi mai poate permite ca celelalte guverne să împingă problema Văii Jiului până la alegeri şi după alegeri să vedem ce facem", a mai spus Adrian Jurcă.

Liderul sindical a precizat că FMI este de acord cu aproximativ toate solicitările sindicatelor şi va cere Guvernului să ia măsuri urgente.

"Este o problemă foarte urgentă, Valea Jiului poate exploda în câteva zile din cauza imposibilităţii plăţii salariilor, nu vreau să mă gândesc ce vor face 8.700 de oameni dacă nu-şi vor primi salariile. Este posibilă o nouă mineriadă", a spus Jurcă.

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat că joi va avea loc a întâlnire la care vor participa ministrul Muncii, Ioan Botiş, şi ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, în cadrul căreia se va lua o decizie cu privire la restructurarea minelor.

El a spus că nu vrea ca acest sector să dispară, precizând că doreşte sprijinirea mineritului şi crearea de locuri de muncă în zonă.

"Joi, vom avea o nouă întâlnire cu conducerea (CNH - n.r.) şi sindicate pentru a lua o decizie finală cu ceea ce se întâmplă în Valea Jiului, deci cu restructurarea pe care am început-o şi vrem să o finalizăm pentru a da un moment de linişte şi de echilibru celor care lucrează în sistem, în minerit. Aşa cum am mai declarat, nu vrem ca acest sector să dispară, dimpotrivă, vrem să sprijinim mineritul, şi ne dorim crearea cât mai multor locuri de muncă în această zonă şi, bineînţeles, dacă va fi nevoie, la un moment dat, şi de soluţii alternative", a spus Ariton.

"Ne dorim să creăm condiţii de muncă mult mai bune în mină", a mai spus Ariton.

Premierul Emil Boc i-a convocat la Guvern pe ministrul Economiei, Ion Ariton, şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, pentru a discuta cu aceştia inclusiv despre accidentul înregistrat, sâmbătă, la mina Uricani din Valea Jiului, au declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

O explozie a avut loc, sâmbătă după-amiază, la Mina Uricani din Valea Jiului, iar cinci mineri au fost prinşi în subteran, echipele de salvatori coborând în mină. Explozia de metan s-a produs în momentul cuplării la reţeaua electrică a tabloului, după o revizie a acestuia. În urma exploziei, cele cinci persoane au murit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici