- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Covasna: Marele Maestru al Ordinului de Malta se declară impresionat de Transilvania
Marele Maestru al Ordinului de Malta, Alteţa Sa Eminentisimă Fra' Matthew Festing, a declarat, vineri, la Sfântu Gheorghe, unde s-a întâlnit cu autorităţile din judeţul Covasna, că este impresionat de Transilvania, spunând că îi înţelege perfect pe cei care se întorc în această zonă.
Marele Maestru al Ordinului de Malta, Alteţa sa Eminentisimă Fra' Matthew Festing, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Sfântu Gheorghe, că este foarte impresionat de tot ceea ce a văzut până acum în această zonă a ţării, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"În primul rând, vreau să scot în evidenţă că este un loc extraordinar de frumos şi consider că este de o importanţă deosebită a păstra tradiţiile locale", a spus Marele Maestru al Ordinului de Malta.
Alteţa sa Eminentisimă Fra' Matthew Festing a adăugat că, din punctul de vedere al Ordinului Maltez, apreciază încurajarea pe care a primit-o din partea autorităţilor locale din Covasna.
Totodată, el şi-a exprimat convingerea că, odată cu trecerea timpului, se va dezvolta această legătură între autorităţile locale şi Serviciul Maltez.
Alteţa sa Eminentisimă a subliniat că, din punct de vedere personal, este încântat să se afle acolo, că toată viaţa a dorit să viziteze Transilvania, dar este prima oară când se află în această zonă.
"Acum îi înţeleg perfect pe cei care vin aici sau se întorc aici, că au această loialitate de a se întoarce", a spus el.
Totodată, Alteţa sa Eminentisimă Fra' Matthew Festing s-a arătat impresionat de entuziasmul tinerilor cu care s-a întâlnit, vineri, în judeţul Covasna, considerând că sunt un exemplu bun al organizaţiilor de tineret existente.
El a subliniat importanţa colaborării între toate comunităţile religioase, cele ortodoxe, catolice sau protestante.
"Cu toţii avem aceeaşi credinţă creştină şi cred că este obligaţia noastră să conlucrăm. Încurajăm ecumenismul şi unitatea tuturor creştinilor", a spus el.
Principele şi Marele Maestru al Ordinului Suveran Militar şi Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta, Alteţa sa Eminentisimă Fra' Matthew Festing, care se află în vizită de stat în România, a avut, vineri, o întâlnire cu autorităţile covăsnene, la discuţii fiind prezenţi prefectul Gyorgy Ervin, subprefectul Valentin Ionaşcu, preşedintele Consiliului Judeţean, Tamas Sandor, şi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.
În cursul după-amiezii de vineri, Alteţa sa Eminentisimă va participa la o slujbă religioasă şi la ceremonia de dezvelire a unei plăci aniversare, cu prilejul împlinirii a două decenii de activitate a Serviciului de Ajutor Maltez în România, şi va vizita localităţile Filia şi Valea Zălanului.
De asemenea, el va participa, sâmbătă, la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita.
Alteţa sa Eminentisimă Fra' Matthew Festing a declarat că Ordinul Maltez este foarte dedicat Sfintei Fecioare Maria şi că pelerinajul de la Şumuleu Ciuc reprezintă una dintre cele mai importante sărbători consacrate Fecioarei Maria.
"Acea Sfântă Fecioară de la Şumuleu Ciuc care lăcrimează este o imagine deosebită, pe care o venerăm. E una dintre cele mai importante manifestări religioase, iar eu îmi petrec mult din timp vizitând locuri sfinte în care s-a arătat Fecioara Maria şi sunt încântat să pot vizita mâine (sâmbătă - n.r.) şi acest loc", a spus el.
Alteţa sa Eminentisimă Fra' Matthew Festing a menţionat că luna trecută a fost atât la Lourdes, cât şi la Fatima, iar prezenţa sa la Şumuleu Ciuc este o continuare a acestui drum.
"Venind azi (vineri - n.r.) aici este, din punctul meu de vedere, o continuare a acestui drum, ce scoate în evidenţă devoţiunea mea pentru Fecioara Maria", a declarat Marele Maestru al Ordinului Suveran de Malta.
Potrivit programului oficial, Alteţa Sa Eminentisimă Fra' Matthew Festing, se va întâlni, sâmbătă, cu arhiepiscopul Jakubinyi Gyorgy, episcopul de Alba Iulia, la Episcopia din Miercurea Ciuc, iar împreună cu ambasadorul F. A. von Hartig va participa la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Elena Lasconi răspunde acuzaţiilor lui Georgescu privind implicarea României în războiul din Ucraina
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO