Prima pagină » Social » Covasna: Tânăr rănit grav după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un tren

Covasna: Tânăr rănit grav după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un tren

Un tânăr a fost rănit grav, joi, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un tren personal, la o trecere la nivel cu calea ferată dintr-o localitate covăsneană, primele cercetări ale poliţiştilor indicând că şoferul nu a respectat semnalele acustice şi luminoase.
23 iun. 2011, 13:30, Social

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Covasna, Buzsi Andrea, a declarat, joi, că poliţiştii rutieri au început cercetări pentru a stabili cauzele şi condiţiile în care s-a produs un accident la o trecere la nivel cu calea ferată din localitatea Bodoc, unde un autoturism a fost lovit de un tren, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc joi, pe DC 29, la trecerea la nivel cu calea ferată de la Bodoc.

Buzsi Andrea a spus că din primele cercetări făcute la faţa locului s-a stabilit că un tânăr de 27 de ani, din comuna Bodoc, conducea un autoturism pe drumul comunal şi nu a respectat semnalele acustice şi luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată, maşina fiind lovită de trenul personal care circula pe relaţia Miercurea Ciuc – Sfântu Gheorghe.

În urma accidentului, şoferul a fost rănit grav, iar autoturismul avariat.

La rândul său, şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Covasna, Constantin Scurtu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în urma accidentului trenul personal 4504, care a lovit autoturismul, a înregistrat o întârziere de 99 de minute, iar un tren intercity, care circula pe ruta Budapesta-Braşov, a avut o întârziere de 65 de minute, fiind oprit în staţia de la Malnaş.