Singurul medic bărbat infecţionist din Rădăuţi şi-a luat concediu pentru dureri de spate

Publicat: 27 03. 2020, 14:01
Actualizat: 29 04. 2020, 17:26

„Singurul medic bărbat infecţionist din spital ne-a comunicat prin email două cereri. Prima, precum că este în concediu medical că are ceva dureri de spate şi a doua solicitare este că doreşte să-i fie acordat concediu de creştere a copilului pentru o lună”, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul Spitalului Municipal Rădăuţi, Traian Andronachi.

La acest moment, 80 de angajaţi ai Spitalului Rădăuţi sunt în autoizolare şi niciun cadru medical nu a fost confirmat pozitiv cu noul Covid-19.

„Legislaţia spune că din momentul în care faci testul CPR trebuie să stai în izolare 14 zile. Noi avem suficienţi angajaţi cu care să gestionăm situaţia în rândul asistentelor. La medici, am solicitat şi am primit sprijin de la Iaşi”, a spus Andronachi.

Spitalul Municipal Rădăuţi rămâne spitalul de resort la nivelul judeţului Suceava, după ce Spitalul Judeţean a fost închis.