Crăciunul şi Revelionul, mai scumpe în ţară decât în străinătate

Operatorii în turism, care au participat la Bursa Naţională de Turism din Poiana Braşov, au venit cu oferte de preţuri pentru sărbătorile de iarnă în ţară comparabile sau chiar mai mari decât cele din străinătate.

Urmărește
336 afișări
Imaginea articolului Crăciunul şi Revelionul, mai scumpe în ţară decât în străinătate

Crăciunul şi Revelionul, mai scumpe în ţară decât în străinătate

Pentru turiştii români sau străini care vor să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în stil tradiţional românesc, la pensiunile din mediul rural, pachetele turistice includ şi mesele festive, precum şi plimbări cu sania cu zurgălăi trasă de cai, grupuri de colindători tradiţionali sau chiar picnic-uri pe zăpadă, potrivit Mariei Stoian, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).

Cea mai mare concentraţie din ţară pentru turismul rural este în judeţul Braşov, în zona Bran - Moeciu, unde există 10.000 de locuri de cazare în pensiuni de două sau trei margarete, potrivit sursei citate. Pentru cei care preferă să îşi petreacă sărbătorile la hoteluri de trei sau patru stele, preţurile cresc considerabil.

Astfel, la o pensiune de două stele din Predeal, în perioada Crăciunului (22-27 decembrie) preţul este de 50 lei/persoană/zi, fără mese festive, şi 100 lei/persoană/zi în perioada Revelionului (28 decembrie 2008 - 2 ianuarie 2009), fără mese festive. Pentru un hotel de trei stele, preţul ajunge la 1.200 de lei/persoană pentru trei nopţi de Crăciun cu mese festive şi 3.200 de lei/ persoană pentru trei nopţi de Revelion cu mese festive.

O altă alternativă este închirierea de vile întregi, de două sau trei stele. Preţul unor astfel de vile în Poiana Braşov este între 700 şi 1.680 de lei pentru şapte nopţi în perioada Crăciunului şi între 1.440 şi 3.240 de lei pentru nouă nopţi în periaoda Revelionului. Pentru masa de Revelion se adaugă câte 200 de lei de persoană, la cerere.

La un hotel de patru stele, pentru un pachet de minim trei zile de Crăciun, la Poiana Braşov, preţul ajunge la 200 euro/persoană. Pachetul cuprinde masă festivă în seara de Ajun, cadouri de la Moş Crăciun şi şedinţă de masaj. În schimb, un pachet de şase nopţi de Revelion cu masă festivă, saună şi masaj ajunge la 1.200 euro/persoană. În afara sărbătorilor de iarnă, în sezon, un pachet de cinci nopţi costă 375 de euro/persoană, cu demipensiune, saună şi masaj inclus în preţ, iar pentru un weekend cu două nopţi preţul ajunge la 160 de euro/persoană.

În schimb, pachetele pentru vacanţa de Revelion în străinătate par mai tentante ca preţ şi servicii decât cele autohtone. Astfel, potrivit site-ului infoturism.ro, un sejur de opt zile la un hotel de patru stele dintr-o staţiune de schi din Austria costă de la 525 de euro la 1.400 de euro/persoană, iar în Suedia pentru un sejur de şase zile la hotel de patru stele preţul este de aproxiamtiv 450 de euro/persoană. De asemenea, în Elveţia, la un hotel de trei stele în Berna, preţurile pornesc de la 450 de euro/persoană pentru un sejur de cinci zile.

Comparabile cu preţurile din Predeal sau Poiana Braşov sunt pachetele pentru un sejur de opt sau nouă zile în Maroc, în Casablanca, unde preţurile la un hotel de patru stele nu depăşesc 1.000 de euro/persoană/sejur cu demipensiune inclusă. În Franţa, la Paris, peţurile încep de la 200 de euro/ persoană pentru un sejur de trei zile la un hotel de trei stele până la 1.000 de euro pentru şapte zile la un hotel de patru stele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici