- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Craiova: Bărbat acuzat că şi-a omorât iubita în bătaie, condamnat la 20 ani de închisoare
Un bărbat din comuna Drăgăneşti (Olt) a fost condamnat de magistraţii Curţii de Apel Craiova la 20 de ani de închisoare după ce, în urmă cu un an şi jumătate, şi-a omorât iubita, pe care a bătut-o cu o scândură dintr-un gard şi cu un lanţ, transmite corespondentul MEDIAFAX
Judecătorii Curţii de Apel Craiova l-au condamnat, luni după-amiază, pe Cristian Ciobanu (31 ani), la 20 de ani de închisoare, el fiind trimis în judecată pentru omor, după ce şi-a ucis iubita în bătaie.
Potrivit sentinţei penale a magistraţilor, postată pe portalul instanţelor de judecată, completul de la Curtea de Apel Craiova a dispus majorarea pedepsei pe care Cristian Ciobanu a primit-o de la Tribunalul Olt, de la 14 la 20 ani.
Totodată, magistraţii craioveni au menţinut dispoziţiile sentinţei emise de Tribunalul Olt prin care Cristian Ciobanu a fost obligat să plătească despăgubiri materiale de 200.000 lei către părinţii victimei, precum şi aproximativ 20.000 lei, sumă care reprezintă cheltuielile de spitalizare a victimei.
La sfârşitul lui septembrie 2009, poliţiştii din comuna Vîlcele (Olt) au fost sesizaţi că în urma unui conflict o tânără de 17 ani a fost ucisă în bătaie de iubitul său, cu 12 ani mai mare. Anchetatorii au stabilit că tânărul, Cristian Ciobanu, din Drăgăneşti-Olt, dar cu domiciliul la Vîlcele, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, şi-a bătut iubita cu o scândură de gard şi cu un lanţ.
Tânăra a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, unde a murit după două săptămâni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Călin Georgescu și soția sa, Cristela Georgescu, s-au adresat criticilor: „Nu putem să stăm în genunchi decât în fața lui Dumnezeu”
-
NEWS ALERT Israelul a aprobat acordul de încetare a focului în Liban
-
Călin Georgescu a intrat LIVE cu soţia şi a spus că astăzi se duce o luptă a "Arhanghelului Mihail cu Satana" în momentul în care vorbea de adversarii politici
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO