Craiova: Ford a câştigat în instanţă rambursarea a 3,5 milioane de dolari de către statul român

Ford România a câştigat, marţi, printr-o decizie a Curţii de Apel Craiova, restituirea sumei de 3,5 milioane de dolari, bani pe care compania i-a plătit sub formă de taxe vamale, în perioada decembrie 2007 - decembrie 2008, pentru importul de piese şi subansamble pentru cutii de viteză.

Urmărește
12 afișări

Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel Craiova, magistraţii instanţei au admis, marţi, cererea Ford România de anulare a unui act administrativ prin care compania a plătit, în perioada 13 decembrie 2007 - 16 decembrie 2008, suma de 11 milioane de lei (3,5 milioane dolari) reprezentând taxe vamale pentru piese şi subansamble importate din Coreea.

"Instanţa a admis în parte cererea şi a obligat ANAF, Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Tehnici de Vămuire şi Control Vamal din cadrul ANV şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova la rambursarea drepturilor de import (3,5 milioane dolari n. r.) pe care reclamantul (Ford România n. r.) le-a plătit în perioada decembrie 2007 – decembrie 2008", au declarat pentru corespondentul MEDIAFAX reprezentanţii Curţii de Apel Craiova.

Conform sursei citate, decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în 15 zile.

Directorul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, Mircea Matei, a declarat corespondentului MEDIAFAX că nu poate comenta decizia instanţei întrucât nu a primit pronunţarea de la instanţă.

Compania Ford România a solicitat, într-un dosar înregistrat în 4 martie 2010 la Tribunalul Dolj, anularea unui act administrativ prin care compania a plătit, în perioada 13 decembrie 2007 - 16 decembrie 2008, suma de 11 milioane de lei (3,5 milioane de dolari) reprezentând taxe vamale pentru piese şi subansamble importate din Coreea..

Directorul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, Mircea Matei, declara la acea vreme că Ford România nu a solicitat scutirea taxelor vamale pentru importuri de piese de schimb, pentru care a plătit timp de un an 3,5 milioane dolari.

“La acea vreme fosta Daewoo, actuala Ford, a făcut importuri de piese pentru care s-au plătit 3,5 milioane de dolari taxe vamale. Toate importurile, ca şi exporturile sunt supuse unor regimuri vamale. La acea dată ei au solicitat import definitiv, pentru care s-au plătit taxe. Ei aveau la îndemână şi posibilitatea de a solicita scutirea de la plată a taxelor vamale. Sigur, cu îndeplinirea unor formalităţi”, declara Mircea Matei.

Potrivit portalului instanţelor din România, în proces au fost chemate în calitate de pârât Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), Direcţia Tehnici de Vămuire şi Control Vamal din cadrul ANV şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova.

Iniţial, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Dolj, care şi-a declinat competenţa către Curtea de Apel Craiova. La rândul lor, magistraţii Curţii de Apel Craiova au trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru ca aceasta să stabilească instanţa competentă să judece acest caz. Instanţa supremă a decis că magistraţii Curţii de Apel Craiova sunt cei care au competenţa să soluţioneze acest dosar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici