Credincioşii îl prăznuiesc sâmbătă pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României

Conform Bibliei, Andrei este fratele lui Petru şi erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Ei aveau o casă în Capernaum şi erau de profesie pescari.

Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul. Când a văzut a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan pe dascălul său Ioan arătând cu degetul către Iisus şi zicând "iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii", Sfântul Andrei l-a urmat pe Hristos, zicând fratelui său Petru: "Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos". De aici provine numirea lui Andrei "Cel dintâi chemat".

Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă "viteaz", "bărbătesc".

În enumerările apostolilor, Andrei este menţionat mereu între primii patru. Tradiţia Bisericii arată că, după înălţarea lui Hristos la cer şi după Cincizecime, apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea pentru propovăduire. Atunci, acestui Întâi chemat i-au căzut sorţii să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeea. Însă a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci în fiecare zăbovind şi răbdând multe împotriviri şi nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos.

Chemarea lui Andrei la apostolie este relatată de Sfântul Evanghelist Matei prin cuvintele: "Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni». Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după el.

În Evanghelii, Sfântul Andrei mai este menţionat doar de două ori: la înmulţirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când el a înştiinţat pe Mântuitorul că acolo, în mulţime, era un băiat care avea cinci pâini de orz şi doi peşti, iar a doua oară, după învierea lui Lazăr, când, împreună cu Filip, au înştiinţat pe Domnul că nişte elini, veniţi în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paştelui iudaic, voiau să-l vadă.

Sfântul Andrei a avut şi un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus "Crucea Sfântului Andrei".

Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roşie încă din 1995, iar în 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat Ocrotitorul României.

Acelaşi for de conducere al Bisericii a decis ca ziua de prăznuire a sfântului, 30 noiembrie, să fie proclamată Sărbătoare Bisericească Naţională.

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare, deopotrivă, în 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.

Ajunul Sfântului Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut şi nevăzut se ridică. "Andreiu' cap de iarnă" cum îi spun bucovinenii, permite interferenţa planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existenţa oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede că în această noapte "umblă strigoii" să fure "mana vacilor", "minţile oamenilor" şi "rodul livezilor".

Împotriva acestor primejdii, ţăranul român foloseşte usturoiul. În egală măsură, casa, grajdul, coteţele, uşile şi ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, ca să alunge duhurilor rele la oameni şi animale.

În această noapte se desfăşoară cea mai importantă acţiune: "păzitul usturoiului". Fete şi flăcăi, veghează şi petrec, tocmai pentru ca usturoiul să capete calităţile necesare pentru a-i protejarea împotriva primejdiilor. De asemenea, usturoiul purtat la brâu va servi drept remediu terapeutic şi va aduce peţitori.

Tot în această noapte, pentru a testa rodnicia livezilor şi câmpurilor se aduc crenguţe de vişin în casă şi dacă vor înflori până la Crăciun este semn de belşug. Un alt obicei este de a pune grâu în noaptea de Sântandrei într-o oală de pământ, pentru a vedea rodnicia ogoarelor, dar şi a casei gospodarului în noul an.

Tot în ajun, fetele încearcă să-şi afle viitorul. Tradiţia spune că ele aruncă în apă plumb sau cositor topit, care întărindu-se prefigurează chipul viitorului soţ. Tot pentru a-şi vedea ursitul, fetele stau peste noapte în faţa unei oglinzi, mărginite de două lumânări, până ce zăresc chipul acestuia. Unii bătrâni observă cerul în noaptea de Ovidenie sau de Sântandrei şi prezic dacă noul an va fi bogat sau sărac, ploios sau secetos, dacă va fi pace sau război.