Doctorul Adrian Marinescu, medic în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, vorbeşte la emisiunea ”Marius Tucă Show” despre faptul că lucrurile încep să intre pe un trend descendent. Aşadar, la puţin peste trei luni de la primul caz de COVID-19 din ţara noastră, reputatul specialist ne dă o veste optimistă: suntem în armistiţiu cu virusul! Invitatul lui Marius Tucă susţine însă că lucrurile trebuie tratate în continuare cu moderaţie şi cu respectarea unor reguli clare pentru că riscul îmbolnăvirii rămâne!
,,Trebuie să fim răbdători în perioada următoare. Încă nu trecem printr-o perioada de normalitate. Măsurile de prudenţă trebuie puse în practică. Ne vom întâlni cu persoanele în vârstă din familie, dar trebuie să păstrăm încă distanţa socială. Riscul de îmbolnăvire rămâne. Credcă că mare parte din populaţie a înteles ce are de făcut. Probabil că vom mai vorbi de focare, dar putem să rămânem optimişti.” , spune medicul.
Acesta spune că, cel puţin până la toamnă nu va exista un medicament nou pentru Coronavirus.
,,Variantele de tratament care aveau la început o utilitate dovedită au început uşor, uşor să dispară. Vorbin de cele pentru HIV, OMS a oprit studiul pentru hidroxiclorochină. Celelalte variante, care par noi, pot să ajute, dar nu în mod miraculos. Nu va exista un medicament nou. Nu cred că vom vorbi, până la toamnă, de o terapie care sa fie 100% eficientă. “, a subliniat Marinescu.
Adrian Marinescu a vorbit şi despre al doilea val a epidemiei. Medicul susţine că virusul va reveni în apropierea sezonului rece, dar intensitatea acestuia va fi una mult redusă.
“Eu cred ca va exista un al doilea val în toamnă, dar cu o intensitate mai mică. Astfel, eu cred că vom trece mult mai uşor. (…) În toamnă vor fi îmbolnăviri în număr mic, undeva în sezonul rece şi împreună cu gripa. (…) zolarea a salvat vieţi pentru că am câştigat timp. Sistemul medical a putut să respire.”, conchide Marinescu.