- Home
- Social
- TÂRGOVIŞTE, (23.09.2019, 14:19)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Crima atroce din Dâmboviţa. Olandezul suspectat că a omorât-o pe Adriana, fetiţa de 11 ani, s-a sinucis/ Bărbatul ar fi intrat intenţionat cu maşina într-un camion/ FOTO
Olandezul suspectat că a ucis fetiţa de 11 ani din localitatea Gura Suţii, judeţul Dâmboviţa, a venit în ţară miercuri şi a plecat sâmbătă. Potrivit unor surse din poliţie, citate de MEDIAFAX, acesta s-a sinucis.
Urmărește
46127 afișări
BREAKING | Crima atroce din Dâmboviţa. Olandezul suspectat că a omorât-o pe Adriana, fetiţa de 11 ani s-a sinucis/ Bărbatul s-ar fi aruncat în faţa unui camion/ FOTO
UPDATE: Suspectul în cazul crimei din Dâmboviţa ar fi intrat intenţionat cu maşina într-un camion
Autorităţile au transmis că olandezul suspectat de uciderea unei fetiţe în judeţul Dâmboviţa ar fi intrat intenţionat cu maşina într-un camion pe o şosea din zona Escharen, Olanda, informează publicaţia De Telegraaf.
Poliţia a presupus iniţial că ar fi fost vorba de un accident, însă în cursul anchetei s-a stabilit că şoferul a vrut să se sinucidă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
Coliziunea a fost atât de puternică încât camionul s-a răsturnat pe marginea şoselei.
UPDATE: Olandezul bănuit că a omorât-o pe Adriana a mai fost în România. E verificat istoricul deplasărilor
Olandezul bănuit că ar fi omorât-o pe Adriana şi care s-a sinucis nu ar fi la prima vizită în România, în prezent anchetatorii verificând istoricul deplasărilor bărbatului, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul poliţiei.
Surse din cadrul Poliţiei Române au precizat, pentru MEDIAFAX, că olandezul bănuit că ar fi omorât-o pe Adriana, fetiţa de 11 ani din Dâmboviţa, a mai fost în România, iar în prezent poliţiştii verifică istoricul deplasărilor.
Potrivit aceloraşi surse, sunt verificate date din 2016 până în prezent.
UPDATE: IGPR informează, oficial, că olandezul bănuit că ar fi omorât-o pe Adriana s-a sinucis
IGPR a precizat oficial, pentru MEDIAFAX, că olandezul bănuit că ar fi omorât-o pe Adriana, fetiţa de 11 ani din Dâmboviţa, s-a sinucis, însă nu sunt cunoscute motivele care l-au făcut pe bărbat să recurgă la acest gest.
„În urmă cu câteva minute, prin canalul de cooperare poliţienească s-a primit un mesaj din partea autorităţilor olandeze prin care eram informaţi că suspectul este victima unui accident de circulaţie”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Ramona Dabija, purtătorul de cuvânt al IGPR.
Poliţiştii din România nu deţin, în prezent, date privind motivele care l-au făcut pe criminalul Adrianei să recurgă la acest gest.
UPDATE: Olandezul s-ar fi aruncat în faţa unui camion
Olandezul bănuit că ar fi omorât fetiţa de 11 ani din Dâmboviţa s-a sinucis în Olanda, aruncându-se în faţa unui camion au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Poliţiei Române.
Surse din cadrul Poliţiei Române au precizat, pentru MEDIAFAX, că Johannes Visscher s-a sinucis în Olanda, informaţia fiind transmisă Poliţiei Române de autorităţile din acel stat.
Bărbatul s-ar fi aruncat în faţa unui camion.
UPDATE: Olandezul suspectat că a omorât fetiţa de 11 ani s-a sinucis - surse
Olandezul suspectat că ar fi omorât fetiţa de 11 ani din Dâmboviţa s-a sinucis, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Poliţiei.
Surse din cadrul Poliţiei Române au precizat, pentru MEDIAFAX, că olandezul bănuit că ar fi omorât fetiţa de 11 ani din Dâmboviţa s-a sinucis.
UPDATE: Ambasada Olandei, în cazul fetiţei ucise: Autorităţile din ambele ţări sunt în contact direct
Ambasada Olandei la Bucureşti a transmis, luni, pe Facebook, că autorităţile olandeze sunt pregătite să le ajute pe cele din România, cu privire la cazul uciderii fetei din Dâmboviţa, caz în care principalul suspect este un cetăţean olandez.
„Cu mare regret, Ambasada Regatului Olandei a aflat despre moartea tragică a unei tinere fete din Gura Şuţii. Autorităţile olandeze sunt gata să îşi ajute partenerii români. Poliţia şi autorităţile judiciare din ambele ţări sunt în contact direct”, a anunţat, luni, pe pagina de Facebook, Ambasada Olandei la Bucureşti.
UPDATE: Ancheta în cazul uciderii fetiţei din Dâmboviţa, preluată de Parchetul General
Ancheta în cazul uciderii fetiţei de 11 ani din Dâmboviţa va fi preluată de Parchetul General, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Parchetul a confirmat informaţia: „Având în vedere complexitatea cauzei, respectiv elementele de extraneitate, precum şi desfăşurarea cercetărilor pe raza mai multor judeţe, în cursul zilei de astăzi, 23 septembrie 2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat în vederea efectuării urmăririi penale dosarul privind uciderea minorei Mihaela-Adriana Fieraru, din localitatea Gura Şuţii, judeţul Dâmboviţa. Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, unde a fost dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal (...), agresiune sexuală (...) şi omor calificat (...)”.
UPDATE: Olandezul suspectat pentru uciderea fetiţei din Dâmboviţa şi-a închis telefonul încă de sâmbătă
Olandezul urmărit penal pentru că ar fi omorât-o pe fetiţa în vârstă de 11 ani din Dâmboviţa şi-a închis telefonul încă de sâmbătă, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din poliţie.
Johannes Visscher, olandezul urmărit penal pentru omor calificat, lipsire de libertate prin răpire şi agresiune sexuală, şi-a închis telefonul încă de sâmbătă, au precizat surse din poliţie.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Camelia Matei, a declarat, pentru MEDIAFAX, că o persoană a fost pusă sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, lipsire de libertate prin răpire şi agresiune sexuală.
Surse judiciare au declarat că este vorba despre olandezul suspect de uciderea fetiţei din Dâmboviţa.
Totodată, surse din cadrul Poliţiei Române au precizat că cetăţeanul olandez se numeşte Johannes Visscher.
Întrebată dacă se pregăteşte solicitarea unui mandat european de arestare pe numele olandezului, Camelia Matei a spus că decizia aparţine procurorului de caz.
UPDATE: Autorităţile din Olanda sunt la curent cu ancheta care îl vizează pe un olandez suspectat de crimă
Autorităţile olandeze sunt la curent cu investigaţia care îl vizează pe un cetăţean olandez, în România, în cazul uciderii unei fetiţe în judeţul Dâmboviţa, informează presa olandeză.
Ministerul olandez de Externe a transmis pentru cotidianul De Telegraaf că Ambasada Olandei din Bucureşti "a aflat din presă despre acest caz".
Un purtător de cuvânt al instituţiei a declarat pentru site-ul Gelderlander.nl: "Deocamdată, este vorba de un caz aflat în resortul Poliţiei române. Urmărim cazul în presă. Dacă putem oferi asistenţă, vom fi contactaţi".
Conform unor surse citate de site-ul AD.nl, anchetatorii din România au discutat deja despre acest caz cu autorităţile din Olanda. Poliţia din Olanda nu a confirmat oficial informaţia.
Presa olandeză relatează despre cazul suspectului Johannes V., un bărbat de 47 de ani suspectat că a omorât o fetiţă în localitatea Gura Şuţii. Potrivit unor surse, suspectul a părăsit România.
"Din ce se ştie, principalul suspect a părăsit România", precizează site-ul AD.nl.
UPDATE: Avocat: Olandezul suspect de uciderea fetiţei din Dâmboviţa putea fi împiedicat să plece România
Cetăţeanul olandez suspect de uciderea fetiţei de 11 ani din judeţul Dâmboviţa putea fi blocat să iasă din ţară dacă procurorii ar fi emis un mandat de aducere, pentru a-l audia ca martor, spune un avocat specializat pe drept penal.
Avocatul Bogdan Păun a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că cetăţeanul olandez, principalul suspect în cazul crimei din Dâmboviţa, putea fi împiediat că plece din România.
„Dacă doreau să-l blocheze să plece din ţară, puteau. Puteau emite un mandat de aducere, cel puţin, ca să-l audieze în calitate de martor. În astfel de situaţii iei măsuri urgente. Procedural, aveau toată acoperirea. Nu erau necesare probe concludente. Începi urmărirea in rem şi audiezi persoane care pot da indicii, având în vedere şi imaginile”, a declarat Păun.
UPDATE: Olandezul suspect de uciderea fetiţei din Dâmboviţa, urmărit penal pentru 3 infracţiuni
Olandezul suspect de uciderea fetiţei din Dâmboviţa este urmărit penal pentru omor calificat, lipsire de libertate prin răpire şi agresiune sexuală.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Camelia Matei, a declarat, pentru MEDIAFAX, că o persoană a fost pusă sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, lipsire de libertate prin răpire şi agresiune sexuală.
Surse judiciare au declarat că este vorba despre olandezul suspect de uciderea fetiţei din Dâmboviţa.
Totodată, surse din cadrul Poliţiei Române au precizat că cetăţeanul olandez se numeşte Johannes Visscher.
Întrebată dacă se pregăteşte solicitarea unui mandat european de arestare pe numele olandezului, Camelia Matei a spus că decizia aparţine procurorului de caz.
Surse din Poliţiei au declarat, pentru MEDIAFAX, că cetăţeanul olandez a ajuns în România miercuri.
Potrivit aceloraşi surse, acesta a părăsit România sâmbătă.
Imagini cu maşina închiriată de cetăţeanul olandez au fost surprinse de camerele de supraveghere vineri, în localitatea Gura Suţii, judeţul Dâmboviţa. Primarul din localitatea Gura Suţii, Dinu Constantin, a spus că maşina nu a stat mai mult de 5 minute pe raza localităţii.
Răpirea ar fi avut loc vineri la ora 17.16, iar potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa fetiţa a fost ucisă la un interval de maxim 30-35 de minute de la momentul răpirii.
Fata de 11 ani a fost găsită moartă duminică, pe un câmp din comuna Produleşti.
Probe cu ADN-ul olandezului suspect în cazul Dâmboviţa, trimise la Institutul de Criminalistică
Probe cu ADN-ul cetăţeanului olandez bănuit că a omorât fetiţa de 11 ani din judeţul Dâmboviţa, ridicate din locuinţa închiriată de acesta în Bucureşti, au fost trimise la Institutul Naţional de Criminalistică.
Surse din Poliţiei au declarat, pentru MEDIAFAX, că poliţiştii au descins în Sectorul 2 al Capitalei, la apartamentul închiriat de cetăţeanul olandez.
Au fost ridicate probe importante cu ADN-ul bărbatului, au spus sursele citate.
Probele au fost trimise la Institutul Naţional de Criminalistică, împreună cu cele găsite pe trupul fetiţei şi la locul unde aceasta a fost găsită.
Aceleaşi surse au precizat că în funcţie de rezultate ar putea fi emis mandat european de arestare.
Fetiţa de 11 ani din Dâmboviţa a murit sugrumată. Imagini cu maşina închiriată de olandez
Crima teribilă din Dâmboviţa: Fetiţa de 11 ani din Dâmboviţa a murit sugrumată. Imagini cu maşina închiriată de presupusul criminal
Medicii legişti au stabilit că fetiţa de 11 ani din Dâmboviţa dată dispărută vineri şi găsită moartă a murit sugrumată. Au apărut şi imagini din localitatea Gura Şuţii cu maşina închiriată de principalul suspect, un cetăţean olandez. Surse din anchetă spun că maşina circula haotic.
Medicii legişti au stabilit că moartea fetiţei nu a fost cauzată de lovituri, ci copila a fost sugrumată, au declarat surse judiciare corespondentului MEDIAFAX.
„Cauza morţii a fost stabilită. Moartea nu se datorează unor lovituri, ci ştrangulării. A fost ştrangulată cu pantalonii care erau pe ea. Nu avem deocamdată confirmată o agresiune sexuală. Are urme de violenţă pe corp, iar după deces a fost şi muşcată de animale sălbatice”, au spus sursele citate.
Principalul suspect este un cetăţean olandez în vârstă de 46 de ani, care a părăsit sâmbătă România la bordul unui avion.
Maşina pe care a închiriat-o acesta a fost în zona din care a dispărut copila şi „a întârziat pe traseu aproximativ 30 de minute”.
Olandezul are antecedente penale.
Surse din anchetă spun că în urma reconstituirii traseului a reieşit că olandezul a circulat cu maşina în mod haotic, în scopul de a căuta ceva, fiind „un comportament caracteristic unui pedofil”.
Fata de 11 ani din localitatea Gura Suţii nu a mai ajuns acasă vineri de la şcoală, iar duminică a fost găsită moartă, pe un câmp din comuna Produleşti.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa declara, duminică, faptul că anchetatorii au un cerc de suspecţi în cazul morţii fetei de 11 ani din Dâmboviţa, printre suspecţi aflându-se şi un cetăţean străin.
Potrivit anchetatorilor, fetiţa de 11 ani din localitatea Gura Şuţii a fost ucisă la un interval de maxim 30-35 de minute de la momentul răpirii, care a avut loc vineri, la ora 17.16.
„Datele de urmărire penală indică la acest moment şi fără niciun fel de dubiu ne idică faptul că fetiţa la momentul sesizării organelor de urmărire penală nu mai era în viaţă. Există o certitudine”, a declarat prim-procurorul Mihai Dincă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
„Am ajuns la un autoturism cu principalul suspect în condiţiile în care am văzut că autoturismul respectiv în momentul în care a ieşit din localitatea Gura Şuţii a intrat în următoarea localitate la aproximativ 30 de minute în condiţiile în care traseul respectiv poate fi parcurs în 2-3 minute”, a mai spus prim-procurorul într-o conferinţă de presă.
Olandezul suspect de uciderea fetiţei din Dâmboviţa,lăsat să plece din ţară pentru că nu era suspect
Cetăţeanul olandez suspect de uciderea fetiţei de 11 ani din judeţul Dâmboviţa a fost lăsat să plece din ţară pentru că nu era suspect, spun surse din Poliţia de Frontieră. Reprezentanţii Parchetului Dâmboviţa spun şi ei că olandezul nu putea fi oprit.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Camelia Matei, a declarat, pentru MEDIAFAX, că cetăţeanul olandez, principalul suspect în cazul crimei din Dâmboviţa, a putut părăsi România, la bordul unui avion, întrucât „la momentul respectiv nu existau dovezi incriminatoare”.
„La momentul respectiv nu existau dovezi incriminatoare. Cercetările nu-l indicau drept suspect”, a declarat Matei.
Camelia Matei a adăugat că analizele de laborator vor indica dacă fetiţa de 11 ani, răpită şi apoi ucisă, a fost agresată sexual sau nu.
La rândul lor, surse din Poliţia de Frontiera au precizat, pentru MEDIAFAX, că poliţiştii nu îl puteau opri să plece din ţară deoarece olandezul nu era suspect şi nici fusese dispusa o măsură preventivă pe numele lui.
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Probe cu ADN-ul olandezului suspect de crimă în cazul Dâmboviţa, trimise la Institutul de Criminalistică
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe