Bărbatul a fost prins de către poliţiştii Serviciului Omoruri şi a fost dus la audieri la sediul Poliţiei Capitalei.
Ştirea iniţială
Poliţiştii Capitalei fac cercetări, luni, pentru a găsi un bărbat de origine vietnameză, care, în urma unui scandal izbucnit cu un alt cetăţean din Vietnam, l-a rănit grav, iar acesta a murit la scurt timp. Cei doi locuiau într-un centru de migranţi din Bucureşti.
Potrivit Poliţiei Capitalei, incidentul a avut loc duminică la ora 18.00, în incinta unui centru de cazare pentru migranţi, între doi cetăţeni vietnamezi.
„Unul dintre ei a fost grav rănit. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 21 şi echipaje de prim ajutor, dar în pofida eforturilor medicilor bărbatul a decedat. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei”, transmit poliţiştii.
Cadavrul a fost ridicat şi transportat la INML pentru necropsie.
În urma investigaţiilor şi audierilor făcute de oamenii legii, a fost identificat posibilul agresor, acesta în prezent fiind căutat.
Agresorul pare că a fugit din centrul de cazare imediat după incident.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri.