Potrivit managerului Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ, este vorba despre un bărbat din Iaşi, în vârstă de 67 de ani, care suferea şi de alte probleme de sănătate, dar care nu era vaccinat antigripal.
Bărbatul a fost internat două zile în Secţia de Terapie Intensivă a spitalului.
De la debutul sezonului 2018-2019, au murit 15 persoane din cauza virusului gripal.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a spus, pentru MEDIAFAX, că suntem în pragul unei epidemii de gripă, precizând că săptămâna trecută, cazurile de îmbolnăviri a depăşit numărul estimat.
Săptămâna trecută, numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute a crescut cu peste 20% faţă de nivelul aşteptat, iar în urma acestor date, specialiştii au declarat debutul sezonului gripal, determinat de caracterul epidemic al ultimei săptămâni, a anunţat, joi, ministerul Sănătăţii. S-au înregistrat 1.155 cazuri de gripă clinică, faţă de 80 cazuri în 2018 în aceeeşi perioadă a anului trecut.
În acest sezon, ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1.300.000 de doze şi până în acest moment au fost vaccinate prin cabinetele medicilor de familie 1.244.299 de persoane din categoriile de risc, care beneficiază de vaccinare gratuită.