Crimă în Dâmboviţa. O fetiţă de 6 ani a fost înjunghiată de un bărbat. Agresorul, reţinut pentru 24 de ore

  • O fetiţă de 6 ani a fost înjughiată mortal sâmbătă dimineaţa într-o localitate din judeţul Dâmboviţa de unchiul ei.
  • Bărbatul a sunat la 112 şi a anunţat că a omorât copilul.
Urmărește
2932 afișări
Imaginea articolului Crimă în Dâmboviţa. O fetiţă de 6 ani a fost înjunghiată de un bărbat. Agresorul, reţinut pentru 24 de ore

Crimă în Dâmboviţa. O fetiţă de 6 ani a fost înjunghiată de un bărbat

UPDATE. Bărbatul de 25 de ani care şi-a înjunghiat mortal nepoata în vârstă de 6 ani, în comuna Cojasca, a fost reţinut pentru 24 de ore, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, Ana Maria Liţă.

Conform datelor transmise anterior de IPJ, poliţiştii au fost sesizaţi, sâmbătă dimineaţă, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgentă 112 , de un bărbat cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe raza comunei Cojasca, şi-ar fi omorât nepoata în vârstă de 6 ani.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului, în extravilanul comunei, au identificat bărbatul şi fetiţa.

Din primele date, se pare că aceasta a decedat în urma unor răni produse prin înjunghiere.

Bărbatul a fost imobilizat şi condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, fiind ulterior reţinut pentru 24 de ore.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat. 

ŞTIREA INIŢIALĂ

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dâmboviţa, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel la 112 de un bărbat care a anunţat că şi-ar fi omorât nepoata, în vârstă de 6 ani.

Crima a avut loc în localitatea Cojasca, judeţul Dâmboviţa.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au identificat bărbatul, în vârstă de 25 de ani, pe care l-au imobilizat şi l-au dus la sediul poliţiei pentru audieri.

De asemenea, poliţiştii au sesizat Serviciul de Medicnă legală, care au ridicat cadavrul în vederea efectuării necropiei.

Potrivit IPJ Dâmboviţa, cercetările în acest caz sunt continuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici