Incidentul s-a produs miercuri pe o şosea din judeţul Brăila. Bărbatul de la volan a pierdut controlul direcţiei şi, într-o curbă, a ieşit de pe carosabil, ajungând într-un canal cu apă îngheţată.
El a fost scos de acolo de pompieri, iar medicii de la ambulanţă au stabilit că bărbatul nu a suferit răni sau traumatisme grave.
Şoferul a refuzat să fie transportat la spital pentru rănile suferite, însă va fi dus la o unitate medicală pentru stabilirea exactă a alcoolemiei. Asta după ce poliţiştii l-au testat cu etilotestul şi au constatat că şoferul era băut.
„Este vorba despre un bărbat de 37 de ani din Brăila. El se deplasa pe Drumul Judeţean 212 şi, la ieşirea din localitatea Gropeni, a pierdut controlul volanului, ieşind în partea dreaptă a carosabilului. Şoferul a fost testat pentru consumul de alcool, a rezultat o alcoolemie de 0,68 în aerul expirat, s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Belciugan.
La faţa locului au intervenit trei echipaje de la pompieri, poliţie şi ambulanţă.