Cristian Cioacă a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Poliţistul braşovean Cristian Cioacă a fost condamnat, luni, de Curtea de Apel Braşov, la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care este judecat pentru violarea corespondenţei prin email a avocatei Elodia Ghinescu, dispărută în august 2007.

Urmărește
175 afișări
Imaginea articolului Cristian Cioacă a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Cristian Cioacă a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare (Imagine: Mihaela Cojocariu/Mediafax Foto)

Potrivit lui Silviu Barbu, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Braşov, Cioacă a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, iar în acelaşi timp i-au fost impuse mai multe obligaţii. Astfel, Cioacă are obligaţia de a se pune la dispoziţia organelor de urmărire, să anunţe dacă îşi schimbă domiciliul sau locul de muncă, precum şi mijloacele sale de existenţă.

În ceea ce-l priveşte pe hackerul Marian Niţu, trimis în judecată în acelaşi dosar, acesta a primit o pedeapsă de un an şi şase luni cu suspendare.

Decizia Curţii poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la pronunţarea sentinţei, urmând să se judece la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT în februarie 2009, alături de hackerul Adrian Niţu, pentru acces fără drept la sisteme informatice, restricţionare fără drept a accesului la date informatice şi transferul neautorizat de date informatice.

Cea de-a treia persoană cercetată în acest dosar este fostul coleg al lui Cioacă, Marius Sebastian Breazu, ofiţer de poliţie judiciară la IPJ Braşov. Acesta însă nu a fost trimis în judecată, fiindu-i aplicată doar o sancţiune administrativă.

Cristian Cioacă a refuzat să dea orice declaraţie în faţa procurorilor cu privire la acest caz. În schimb, el a recunoscut în faţa presei că a intrat de pe calculatorul bun comun al celor doi soţi în contul de Yahoo Messenger al soţiei sale.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în 2 septembrie 2007 Cioacă şi Breazu au intrat pe calculator în contul de Yahoo Messenger al Elodiei Ghinescu. La sfatul lui Breazu, Cioacă a accesat şi căsuţa de email, apoi a transferat datele pe un alt calculator, precum şi pe un CD, unde a creat un folder intitulat "Înşelătorii".

De asemenea, Cioacă a trimis email-urile Elodiei, prin internet, şi sorei sale Ana Maria Ene. Ulterior, după ce a urmărit o emisiune la OTV, Cioacă, prin intermediul lui Dan Diaconescu şi a altor două persoane din cadrul aceleiaşi televiziuni, a luat legătura cu hackerul Adrian Niţu. Cioacă l-a determinat pe Niţu să acceseze, de asemenea fără drept, sistemul informatic al serverelor de e-mail, pe care erau stocate mesajele de la adresa de email a avocatei Ghinescu, încălcând astfel măsurile de securitate prin folosirea în mod fraudulos a numelui de utilizator şi a parolei de autentificare.

Poliţistul Cristian Cioacă a fost chemat, în 13 februarie 2009, la DIICOT Braşov, unde i s-a comunicat că i s-a schimbat încadrarea juridică în cadrul urmăririi penale, devenind din instigator autor în dosarul violării corespondenţei prin e-mail a soţiei sale. Schimbarea încadrării juridice a lui Cioacă a venit ca urmare a declaraţiilor date în faţa procurorilor de fostul său coleg Marius Sebastian Breazu.

Dosarul a fost deschis în noiembrie 2007 ca urmare a plângerilor formulate de familia avocatei dispărute din Braşov şi a Baroului de Avocaţi din Braşov.
În cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi, Cioacă şi Niţu riscă între trei şi 12 ani de închisoare.

Pe numele lui Cristian Cioacă a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile conform unei decizii din 24 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă acesta a stat doar câteva zile în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov întrucât a fost eliberat sub control judiciar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici