Cristian Paţurcă va fi înmormânat pe Aleea Actorilor din Cimitirul Bellu, lângă Pittiş şi Sterian

Publicat: 21 01. 2011, 11:48
Actualizat: 06 11. 2012, 17:17

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Cristian Paţurcă va ajunge la Cimitirul Bellu vineri după prânz, fiind condus pe ultimul drum de la sediul Asociaţiei „21 Decembrie”, prin Piaţa Universităţii şi prin zona Eroii Revoluţiei.

Deşi ultima dorinţă a lui Cristian Paţurcă a fost să fie incinerat, iar cenuşa să îi fie depusă la troiţa de la Universitate, familia şi prietenii apropiaţi au ajuns la concluzia că este mai bine să fie înmormântat.

„A fost o discuţie, miercuri noapte, între familie, prieteni apropiaţi, medicii care l-au tratat pe Paţurcă şi toţi au ajuns la concluzia că este mai bine să îl înmormânteze decât să îl incinereze”, a spus Teodor Mărieş.

Mărieş a mai spus că, după ce s-a luat această hotărâre, l-a sunat pe Ion Caramitru şi i-a cerut să intervină pentru ca Paţurcă să primească un loc de veci „între moţul Pittiş şi Vali Sterian, prietenii lui buni”.

„Ca de obicei, domnul Caramitru a fost un om. Fără niciun comentariu, ne-a ajutat să rezolvăm problema,” a precizat Teodor Mărieş.

Iniţial, familia luase decizia ca trupul lui Paţurcă să fie incinerat, aceasta fiind ultima sa dorinţă înainte de a muri, comunicată prin intermediul unor scrisori.

Cristian Paţurcă, autorul „cântecelor golanilor” intonate de mii de oameni în timpul manifestaţiei din Piaţa Universităţii din 1990, a încetat din viaţă în 18 ianuarie, la vârsta de 46 de ani, după o lungă suferinţă.

În decembrie 1999, Cristian Paţurcă a fost decorat de preşedintele de la acea dată, Emil Constantinescu, cu medalia prezidenţială de argint „Zece ani de la prăbuşirea regimului comunist din România”.

De asemenea, în aprilie 2010, Paţurcă a primit Crucea Naţională „Serviciul Credincios – clasa a III-a”, distincţie acordată acestuia de preşedintele Traian Băsescu la 20 de ani de la manifestaţia din Piaţa Universităţii.