Liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM) a precizat că angajaţii de la metrou şi RATB vor intra în primă fază în grevă de solidaritate, în 1 iunie, şi apoi în grevă generală, dacă va fi nevoie.
Rădoi a precizat că în 1 iunie metroul şi mijloacele de transport în comun din Bucureşti nu vor circula între orele 4.00 şi 16.00.
În 1 iunie vor opri activitatea între orele 4.00 şi 16.00 angajaţii RATB care lucrează pe troliebuze şi tramvaie, urmând ca autobuzele să circule normal.
Angajaţii Metrorex şi o parte a celor din RATB spun că vor trece la procedurile legale pentru declanşarea grevei generale dacă după greva de solidaritate nu se schimbă Hotărârea de Guvern din 12 mai privind reducerea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%, pentru a se specifica clar că nu sunt afectaţi de diminuări salariale angajaţii regiilor autonome şi companiilor cu capital de stat.
Preşedintele sindicatului din RATB, Mircea Ionescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că salariaţii pe care îi reprezintă, respectiv şoferii de autobuz, nu vor opri activitatea marţi, 1 iunie, în semn de solidaritate cu ceilalţi angajaţi din transportul public, deoarece nu le scad salariile cu 25 la sută.
De asemenea, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, prezent la conferinţa de presă a USLM, a declarat că o decizie privind o eventuală grevă de solidaritate a celor de la CFR va fi luată luni. Măntescu a spus că angajaţii sunt pregătiţi să oprească lucrul dacă vor fi afectaţi de diminuarea salariilor.
La rândul său, preşedintele Federaţiei Dum de Fier, Florin Dobrescu, a spus că dacă va fi grevă de solidaritate la CFR, aceasta va fi după 2 sau 3 iunie, când se vor aduna toate semnăturile colegilor din teritoriu.