Cristian Rizea: În timpul mandatului meu la ANSIT nu s-a comis nicio neregulă

Deputatul PSD Cristian Rizea a catalogat drept "minciună" şi "coincidenţă" informaţia apărută miercuri privind notificarea trimisă ANST de către CE pentru restituirea unei sume de bani cheltuită ilegal de ANSIT în perioada în care el a asigurat conducerea instituţiei.

Urmărește
32 afișări

Întrebat de jurnalişti cum comentează notificarea prin care Comisia Europeană solicită restituirea a peste un milion de euro care ar fi fost cheltuiţi nelegal de ANSIT în perioada 2003-2005, Rizea a răspuns: "Haideţi, vă ştiu jurnalişti competenţi, nu vedeţi coincidenţa?".

Deputatul PSD a organizat, miercuri, la Senat, o dezbatere publică pe tema sportului, la care au participat lideri ai USL şi principalii conducători de federaţii sportive şi reprezentanţi ai Comitetului Olimpic Român.

Rizea a afirmat că speţa ridicată de Comisia Europeană nu s-a întâmplat în mandatul lui de director al ANSIT.

"Această speţă nu este în curtea mea. Toate actele din perioada în care am condus ANSIT sunt în regulă, dacă ar fi fost ceva, atunci în opt ani de zile instituţiile statului s-ar fi sesizat. Este un lucru pus acum pe tapet doar pentru că am deranjat-o pe doamna Doina Melinte şi pe Daniel Funeriu", a declarat el, făcând aluzie la faptul că Melinte şi Funeriu nu au participat la dezbaterea pe teme sportive organizată de el.

Deputatul PSD a spus că acuzaţiile care i se aduc sunt "mincinoase" şi că a menţionat că poate dovedi prin acte şi dosare că nu s-a comis nicio neregulă în timpul mandatului său la conducerea ANSIT.

El a adăugat că ilegalitatea sesizată de Comisia Europeană în cheltuirea sumei respective ar data din perioada 1999-2001, însă nu a dat informaţii suplimentare.

Cristian Rizea a condus ANSIT între anii 2003 şi 2005.

Comisia Europeană a notificat Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST) că trebuie să restituie 1.091.150,82 de euro, sumă cheltuită nelegal în perioada 2003 - 2005 de către Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor, condusă de Cristian Rizea până în 2006.

"În data de 5 aprilie 2011, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret a fost notificată de Comisia Europeană prin Directoratul General pentru Educaţie şi Cultură - Tineret în Acţiune pentru restituirea sumei de 1.091.150,82 euro acordând un termen de 20 de zile pentru returnarea sumei de bani cheltuită nelegal în perioada 2003-2005 de către Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor (ANSIT), la conducerea căreia s-a aflat din anul 2002 şi până în 2006 domnul Cristian Rizea", a anunţat, miercuri, ANST, într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Potrivit sursei citate, delegaţia ANST care a participat la întalnirea cu Comisia Europeană a obţinut prelungirea termenului de returnare a sumelor de bani, fiind necesare clarificări ale documentelor proiectelor şi soluţiile date de organele de cerectare penală în dosarele întocmite.

"Suma mai sus menţionată a fost constatată în urma raportului de audit întocmit de Comisia Europeană ca diferenţă între suma plătită de către Comisie României de 1.748.081,20 euro şi suma plăţilor efectiv declarate eligibile de 656.830,38 euro", se arată în comunicatul citat.

În ceea ce priveşte modul de utilizare a fondurilor europene nerambursabile acordate Agenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor pentru perioada 2003-2005 sunt efectuate cercetări de către Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul penal 27/P/2011, în care învinuit este şi fostul director de la acea vreme al ANSIT, Cristian Rizea, în prezent deputat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici