Prima pagină » Social » EXPLOZIE urmată de un incendiu la o fabrică de mobilă din Sighetu Marmaţiei: O persoană a fost rănită

EXPLOZIE urmată de un incendiu la o fabrică de mobilă din Sighetu Marmaţiei: O persoană a fost rănită

O explozie urmată de un incendiu a avut loc, miercuri după-amiază, la o fabrică de mobilă din Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, o persoană fiind rănită şi transportată la spital cu arsuri la faţă şi la mâini.
EXPLOZIE urmată de un incendiu la o fabrică de mobilă din Sighetu Marmaţiei: O persoană a fost rănită

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş, Oana Alexa Gonczi, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că o explozie a avut loc la o fabrică de mobilă din Sighetu Marmaţiei.

„La o fabrică de mobilă din Sighetu Marmaţiei a avut loc o explozie la un ciclon de rumeguş, urmată de un incendiu. A fost o victimă care a suferit arsuri la faţă şi la mâini, aceasta fiind transportată la spital de unul dintre colegi. Incendiul a fost lichidat de pompieri în circa o oră. S-a intervenit cu trei autospeciale de la Detaşamentul Sighetu Marmaţiei după ce, în prima fază, a intervenit serviciul pentru situaţii de urgenţă de la fabrica respectivă”, a spus Alexa Gonczi.

Potrivit acesteia, pompierii continuă cercetările pentru a stabili care au fost cauzele producerii exploziei.