Criza accentuează violenţele rasiste

Comisia împotriva rasismului a Consiliului Europei arată că din cauza crizei economice a crescut numărul violenţelor rasiste în cele 47 de state membre ale Cosiliului, o teză contestată de specialişti, relatează vineri jurnalul Le Figaro, în ediţia electronică.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Criza accentuează violenţele rasiste

Criza accentuează violenţele rasiste (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Comisia împotriva rasismului a CE publică în fiecare an un studiu privind tendinţele de discriminare rasială şi evoluţia violenţelor xenofobe în cele 47 de ţări membre ale Consiliului Europei.

În acest an, membrii Comisiei au constatat "o creştere generală a numărului atitudinilor xenofobe şi intolerante, pe lângă atacurile verbale violente şi incidentele violente".

Potrivit raportului, publicat miercuri, criza a dus la "amplificarea percepţiei că fluxurile de populaţie migratoare au un impact negativ asupra ţării unde se stabilesc". Mai multe aspecte sunt subliniate în raport, cum ar fi "rasismul împotriva populaţiei de culoare, împotriva romilor", "percepţia negativă legată de musulmani", "antisemitismul".

Un alt fenomen punctat în raport se referă la "duritatea dezbaterilor despre imigrare", care trimite "semnale grupurilor de extremă dreaptă". În cele din urmă, membrii comisiei spun că este "totuşi greu să faci o legătură directă" între criza economică şi rasism: fenomenele descrise în raport sunt numite totuşi efecte "indirecte".

Vincent Tiberj, cercetător la Centru de Studii Europene, sociolog, specialist în fenomenele imigrării şi reintegrării persoanelor, are unele rezerve cu privire la unele concluzii ale raportului. "Ideea că într-o perioadă mai dificilă din punct de vedere economic oamenii au atitudini rasiste nu este neapărat adevărată: rasismul nu variază în funcţie de rata şomajului", spune cercetătorul.

În opinia sa, şomajul este cauzat de evoluţia societăţii şi de schimarea generaţiilor. Citând un exemplu de la dezbaterea privind votul asupra străinilor din Franţa "acum 20 de ani, o asemenea discuţie nu ar fi avut loc". "Atunci exista un nivel de acceptare a imigranţilor, care nu a mai fost atins niciodată în societate", a spus sociologul.

În ceea ce priveşte actele rariste violente, Vincent Tiber precizează că aceste violenţe sunt mult mai multe, în realitate, luând în considerare prejudiciile raportate. "Între un skinhead şi un rasist este o diferenţă", spune Tiber.

El subliniază, totodată, că dezbaterea asupra identităţii personale a "stigmatizat Islamul şi musulmanii". "Discursurile generaliste au ajuns la o comunitate foarte diferită în realitate. Noi nu avem o abordare calmă a problematicii imigării. Discursul dominant este diferit de realitate, de incidentele din viaţa cotidiană a indivizilor", a adăugat cercetătorul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici