Miercuri dimineaţă, personalul medical care operează unitatea mobilă de terapie intensivă din Timişoara a semnalat echipei tehnice a Spitalului Municipal că din cauza unui consum ridicat, presiunea oxigenului din tir scăzuse, cerând acestora să intervină în a remedia problema şi anume să crească nivelul presiunii de pe ieşirea din stocatorul de oxigen care alimentează atât unitatea cât şi întregul spital.
Unitatea Mobilă fiind racordată la reţeaua de oxigen din spital, nu s-a putut creşte presiunea, dat fiind faptul că aceasta ar fi însemnat automat, creşterea presiunii oxigenului şi în unitatea spitalicească.
Coordonatorul medical care asigură buna funcţionare a tuturor unităţilor ATI mobile a comunicat departamentului tehnic al spitalului, la momentul instalării unităţii, că fără o ieşire separată, independentă de cea care alimentează spitalul, şi care să beneficieze de regulator propriu, o astfel de situaţie ca cea apărută noaptea trecută nu ar putea fi soluţionată.
În urma încercărilor de a remedia situaţia, departamentul tehnic a luat hotărârea de a racorda unitatea mobilă la o staţie secundară de rezervă, independentă de cea a spitalului, dând o presiune mult prea mare de oxigen, de peste 6 bari, fapt pentru care toate ventilatoarele au afişat alarma de presiune crescută şi au încetat să mai funcţioneze.
Dată fiind această situaţie, personalul medical care activează în cadrul unităţii mobile de terapie intensivă a fost nevoit să mute pacienţii în alte unităţi sanitare, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impun pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.