Avocata Laura Vicol a fost marţi la Institutul de Medicină Legală din Constanţa. „Am o rugăminte din tot sufletul pe care o adresez tuturor public. Aşa cum Dumnezeu l-a iertat şi l-a luat la El în Săptămâna Luminată, aşa rog pe toată lumea care mai are vreo supărare să-l ierte pe Răzvan, să nu mai vorbească prostii, am auzit o grămadă de prostii la televizor. Nu a fost strangulat, a fost un accident teribil şi din cauza asta toată lumea trebuie să poarte centura de siguranţă. Dacă avea centura, trăia. (…) Răzvan a avut un ghinion teribil, că nu a purtat centura de siguranţă şi a murit. A fost un accident. S-a petrecut totul din cauza faptului că nu a avut centura de siguranţă”, a declarat Laura Vicol.
Avocata a anunţat că Răzvan Ciobanu va fi înmormântat joi. „Va fi depus la cimitirul Progresul, la capelă. Cine vrea să aprindă o lumânare şi să aducă o floare, va fi priveghi timp de două nopţi şi înmormântarea va fi joi”, a mai spus avocata.
„Nu era trist, nu era nefericit, Răzvan era un om minunat, care râdea tot timpul, era vesel tot timpul. Toţi avem depresii, nu cred că e cineva care nu a avut depresii sau nu a fost supărat, eu am avut depresie şi asta nu înseamnă că am făcut ceva. Toţi suntem oameni. A fost un om bun, aşa trebuie să rămână în mintea tuturor, un om bun şi un om fericit care nu a supărat pe nimeni, nu a purtat supărare”, a mai declarat Laura Vicol.
Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit, luni dimineaţa, în urma unui accident rutier produs la intrarea în localitatea Săcele dinspre Năvodari, pe DJ 226, în judeţul Constanţa. Acesta era singur în maşină şi, din cauza vitezei, a ieşit de pe carosabil, lovind mai mulţi copaci.