- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Croat urmărit de autorităţile austriece pentru spionaj, prins în România
Un cetăţean croat urmărit de autorităţile austriece pentru fraudă, bancrută frauduloasă şi furt de date secrete de la o companie în beneficiul altei ţări a fost prins de autorităţile române în judeţul Ilfov.
Jasmin J. (34 de ani) a fost prins, joi, pe raza judeţului Ilfov, în urma schimbului de date şi informaţii prin intermediul Biroului SIRENE, se arată într-un comunicat de presă de vineri al Poliţiei Române.
Pe numele acestuia fusese emis un mandat european de arestare pentru "fraudă în formă agravată, bancrută frauduloasă, furt de date cu caracter secret de la o companie în beneficiul unei ţări străine".
Autorităţile au stabilit că societatea la care era singurul acţionar şi director avea debite de 300.000 de euro către şase companii cu care avea relaţii de afaceri. Totodată, el ar fi retras din patrimoniul companiei sale, aflată în faliment, suma de 375.000 de euro, care ar fi trebuie să fie folosită pentru plata datoriilor.
De asemenea, el ar fi vândut unor firme germane 50.000 de adrese ale unor clienţi ai săi, fără comsimţământul acestora, primind în schimb 400.000 de euro şi fără ca aceste adrese să aibă valoare pentru cumpărător.
Croatul mai este suspectat că, în cursul anilor 2003-2005, în calitate de angajat al unei companii, ar fi strâns date secrete ale firmei, informaţii pe care le-a vândut altei societăţi străine, primind în schimbul acestora importante sume de bani.
Jasmin J. a fost prezentat la Curtea de Apel Bucureşti, pe numele său fiind emis un mandat de arestare în vederea extrădării, pentru 29 de zile.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Se măreşte salariul minim brut de la 3.700 de lei la 4.050 de lei. De când va intra în vigoare
-
Rusia foloseşte bombardiere transferate din Ucraina în 1999
-
CCR se reuneşte joi pentru a decide în privinţa cererilor de anulare a prezidenţialelor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO