Prima pagină » Social » Instituţiile din domeniul informaţiilor clasificate să facă propuneri de îmbunătăţire a legilor

Instituţiile din domeniul informaţiilor clasificate să facă propuneri de îmbunătăţire a legilor

CSAT a decis marţi ca instituţiile cu responsabilităţi în domeniul informaţiilor clasificate să prezinte propuneri de completare a cadrului legislativ existent, directorul SRI, George Maior prezentând o serie de propuneri de remediere a vulnerabilităţilor constatate la nivelul instituţiilor publice.
Instituţiile din domeniul informaţiilor clasificate să facă propuneri de îmbunătăţire a legilor
23 mart. 2010, 20:14, Social

„Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Cristian Maior, a prezentat un document cu concluziile activităţii desfăşurate de instituţie în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate. Documentul conţine o serie de propuneri de remediere a vulnerabilităţilor constatate la nivelul instituţiilor publice care operează cu informaţii clasificate. În acest context, CSAT a decis ca instituţiile cu responsabilităţi în domeniul informaţiilor clasificate să definitiveze şi să prezinte propuneri de completare a cadrului legislativ existent”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis MEDIAFAX după şedinţa CSAT.

Potrivit documentului, în cadrul şedinţei de marţi a fost aprobat şi Raportul de activitate al CSAT pe anul 2009, urmând ca acesta să fie trimis Parlamentului României.