Cseke asigură că nu există la acest moment pericolul unei epidemii de gripă

Numărul de îmbolnăviri de gripă a crescut în ultima perioadă, pe fondul temperaturilor scăzute, dar în România nu există la acest moment pericolul unei epidemii de gripă, a declarat, miercuri, la Guvern, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Cseke asigură că nu există la acest moment pericolul unei epidemii de gripă

Cseke asigură că nu există la acest moment pericolul unei epidemii de gripă (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Ministerul de resort a informat anterior că numărul de îmbolnăviri cauzate de infecţii respiratorii acute şi de gripă a crescut în ultima săptămână, depăşind valorile maxime aşteptate, iar rata de absenteism în unităţile şcolare a ajuns la 7,7% în şcoli şi la 5,7% în licee.

În săptămâna 14 - 20 februarie, analiza incidenţei numărului de îmbolnaviri datorate infecţiilor respiratorii acute şi gripei a relevat o tendinţă de creştere, fiind depăşite valorile maxime aşteptate, conform raportului transmis la Ministerul Sănătăţii de către Centrul Naţional de Boli Transmisibile.

În perioada menţionată au fost înregistrate 118.432 cazuri de infecţii acute respiratorii, cu 21,5% mai multe comparativ cu cele înregistrate în săptămâna precedentă.

Au fost confirmate cu laboratorul 83 cazuri de gripă (40 de tip AH1N1 şi 43 de tip B) din totalul de 381 înregistrate de la debutul sezonului (octombrie 2010). Cele mai multe au fost înregistrate în Arad şi Prahova (câte 12 cazuri), în Bucureşti (11), în Iaşi 10 şi Hunedoara 6.

De asemenea, două persoane au murit în urma îmbolnăvirii de gripă de tip AH1N1. Este vorba de un bărbat de 41 de ani din Bucureşti şi o femeie de 29 de ani, din Cluj, însărcinată în 19 săptămâni.

Rezultatele analizei incidenţei numărului de îmbolnăviri datorate infecţiilor respiratorii acute şi gripei sugerează că în următorul interval de timp se va menţine o activitate gripală de intensitate înaltă, cu răspândire naţională, potrivit ministerului.

În consecinţă, instituţia recomandă efectuarea triajului epidemiologic de către cadrele didactice în clasă, la prima ora de curs, în unităţile de învăţământ, pentru evitarea riscului apariţiei de focare în colectivităţi, limitarea accesului vizitatorilor (în special a copiilor) în secţiile de spital şi vaccinarea populaţiei, în special a persoanelor din grupele cu risc crescut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici