Maratonul vaccinării la Romexpo. Evenimentul va ţine trei zile
Maratonul vaccinării la Romexpo este organizat de Primăria Sectorului 1, prin Complexul Multifuncţional Caraiman, sub sloganul „Ne vaccinăm şi ne salvăm!”.
Campania va începe vineri, la ora 08.00, şi se va încheia luni, tot la ora 08.00.
Centrul de vaccinare va fi deschis chiar şi pe parcursul nopţii. În interiorul vor fi amenajate opt fluxuri de vaccinare, iar cei care se vor imuniza vor primi tichete de masă.
„Persoanele vaccinate la Romexpo primesc tichete de masă în valoare de 100 de lei, cinci tichete de câte 20 de lei, fiecare. De acestea pot beneficia doar persoanele care au finalizat schema completă de vaccinare. Tichetele de masă se distribuie nominal, la Centrul de vaccinare Romexpo, pe baza actului de identitate şi a dovezii privind vaccinarea în cadrul centrului”, a anunţat Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din Bucureşti.
Organizatorii anunţă că vaccinarea se va face fără programare, doar cu buletinul, şi vor fi folosite vaccinurile Johnson&Johnson, Pfizer-BioNTech şi Moderna. La centrul de la Romexpo pot fi făcute toate schemele de vaccinare, prima doză, doza rapel sau a treia doză.