„Controlul efectuat la DSPMB a arătat că multe dintre problemele pentru care a fost schimbată fosta conducere nu au fost rezolvate de către actuala echipă managerială. Este vorba despre o serie de deficienţe majore privind întocmirea fişelor de post, regulamentele interioare, cât şi de sumele imputate celor care au încălcat legea şi care trebuiau recuperate de la aceştia”, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, într-o conferinţă de presă.
Cseke Attila a spus că a cerut actualei echipe manageriale a Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti ca până la 15 aprilie să rezolve toate problemele semnalate.
Întrebat ce se va întâmpla dacă aceste probleme nu vor fi rezolvate, ministrul Sănătăţii a spus că se va proceda la fel ca şi data trecută, adică va fi schimbată echipa de conducere.
O echipă de control a Ministerului Sănătăţii a efectuat un control la DSPMB după ce au fost semnalate mai multe deficienţe ce ar fi trebuit remediate din 2010, după schimbarea fostei conduceri.