Cseke: Spitalul din Cernavodă nu va fi desfiinţat, am în continuare reţineri privind menţinerea lui

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, afirmă că Spitalul Cernavodă nu va fi comasat sau reprofilat, cum se stabilise iniţial, deoarece face parte dintr-un plan strategic care are legătură cu centrala nucleară, spunând însă că are în continuare "reţineri serioase" privind menţinerea acestuia în sistem.

Urmărește
7 afișări

"Singurul motiv pentru care Spitalul Cernavodă nu se regăseşte pe lista de reprofilare este că el este cuprins într-un plan strategic datorită centralei nucleare. Altfel, în continuare am reţineri serioase cu privire la necesitate menţinerii lui în sistem. Dar nu va fi comasat şi propus pentru reprofilare datorită acestui plan care există", a declarat, vineri, la Constanţa, Cseke Attila.

El a mai spus că lista de comasare a spitalelor va fi reanalizată de către Ministerul Sănătăţii în cursul acestei luni.

Spitalul din Cernavodă este dotat cu spaţii pentru decontaminarea personalului Centralei Nuclearo-Electrice şi populaţiei în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică.

Spitalul Cernavodă fusese propus iniţial pentru a fi transformat în cămin de bătrâni, angajaţii unităţii organizând mai multe proteste pe parcusul lunii februarie, faţă de decizia ministerului. Ulterior, Ministerul Sănătăţii a decis, pe baza sugestiilor primite de la autorităţile locale, ca Spitalul orăşenesc din Cernavodă să nu se mai afle pe lista de propuneri de reprofilare.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii mai propusese ca Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală Eforie Nord să treacă în subordinea Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie, Sanatoriul Mangalia să fie comasat cu Sanatoriul Techirghiol, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa, cu Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală Eforie Sud şi Spitalul de Ftiziologie Agigea să fie subordonate Spitalului Judeţean Constanţa. De asemenea, Centrul de Sănătate Băneasa se va transforma în cămin de bătrâni, iar cei 58 de bolnavi cu boli psihice, vor fi transferaţi la alte unităţi medicale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici