CSM amână cu o săptămână discuţiile privind nesoluţionarea unui proces timp de peste 27 de ani

Nesoluţionarea în mai mult de 27 de ani a procesului în care întreprinderea de comerţ exterior Metalimportexport cere despăgubiri firmei Thyssen, în urma unor livrări a fost reclamată Consiliului Superior al Magistraturii.

Printr-un memoriu adresat Consiliului Superior al Magistraturii, în 23 februarie 2010, şi Ministerului Justiţiei, în 7 martie 2011, ce a fost înaintat CSM, fiind înregistrat sub nr. 1/6620/1154/16 martie 2011 şi Inspecţiei Judiciare, Thyssen Stahl GmbH a sesizat caracterul vădit neechitabil al procedurii judiciare derulate în cauza în care are calitatea de pârâtă şi cu care instanţele române au fost sesizat în anul 1983, încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice de către instanţele de judecată din România, care, pe de o parte, în mod repetat au desfiinţat hotărâri irevocabile urmare a admiterii contestaţiilor în anulare promovate de reclamantă, iar pe de alta, şi-au schimbat nejustificat viziunea asupra unor probleme de drept a căror interpretare este neechivocă şi încălcarea flagrantă a instituţiei termenului rezonabil.

Verficările ce au fost efectuate de Inspecţia Judiciară, în baza art. 31 din Legea 317/2004 şi în limitele de competenţă prevăzute de dispoziţiile art. 46 alin. 2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, arată că, prin acţiunea înregistrată la data 30 decembrie 1983, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta Întreprinderea de Comerţ Exterior Metalimportexport Bucureşti (în prezent SC Metalexportimport SA Bucureşti) a chemat în judecată pârâtele: Otto Wolff America Inc., cu sediul în SUA, Otto Wolff A.G. Koln, cu sediul în Germania, Otto Wolf GmbH, cu sediul în Germania, Comsteel AG, cu sediul în Elveţia, Cideco SA, cu sediul în Franţa, C. Itoh, cu sediul în SUA, Cardinal Shipping, cu sediul în SUA, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 22.206.040,091 USD, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Firma Thyssen Stahl GmbH a invocat prin petiţia formulată şi înaintată CSM, pe de o parte încălcarea instituţiei termenului rezonabil, iar pe de altă parte aspecte vizând legalitatea hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii judiciare derulate în proces.

În ce priveşte aspectele invocate în legătură cu încălcarea instituţiei termenului rezonabil, Inspecţia Judiciară a CSM spune că se impune a se preciza că, potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. e şi h din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, constituie abateri disciplinare nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune.

"Având în vedere că în dreptul intern nu sunt reglementate aspectele privind durata rezonabilă de soluţionare a cauzelor (care este aceasta în diferite materii şi criteriile în funcţie de care se stabileşte), aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri se va face prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Conform hotărârilor pronunţate de Vurte (printe multe altele, Frydlender împotriva Franţei, nr. 30.979/96, $ 43, CEDO 2000-Vii, Cârstea şi Grecu împotriva României, nr. 56.326/00, $ 40, M.Of. nr. 485 din 19/07/2007) această apreciere se face în funcţie de circumstanţele cauzei şi ţinând seama de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special de complexitatea cauzei, de comportamentul părţilor şi de cel al autorităţilor competente, precum şi de miza litigiului pentru părţile dintr-un anumit litigiu", notează Inspecţia Judiciară.

Totodată, Inspecţia Judiciară arată că în cauză se poate constata că procedura iniţială la 30 decembrie 1983 de reclamanta Întreprinderea de Comerţ Exterior Metalimportexport Bucureşti, în prezent SC Metalimportexport SA Bucureşti, nu este finalizată la momentul actual, părţile aflându-se în faza rejudecării recursului, urmare a admiterii celei de-a doua contestaţii în anulare formulată împotriva deciziei dată în recurs.

"Prin raportare la criteriile anterior evocate şi oricare ar fi gradul de complexitate al cauzei, o durată a procedurii mai mare de 27 de ani, în mod evident, nu poate fi apreciată ca fiind rezonabilă", arată inspecţia.

Inspecţia a analizat motivele care au condus la această durată a cauzei, pentru a stabili dacă această durată a fost justificată de motive obiective, dacă s-au încălcat dispoziţiile privind judecarea cu celeritate a cauzelor şi dacă aceasta se datorează unor motive imputabile judecătorilor care au participat la soluţionarea cauzei, dacă au fost încălcate cu rea credinţă sau gravă neglijenţă norme de procedură şi dacă aceste fapte şi conduite pot face obiectul unei acţiuni disciplinare.

Inspecţia Judiciară a apreciat că unul din motivele care a condus la prelungirea duratei procedurii decurge din complexitatea deosebită a cauzei ce a impus lămurirea mai multor probleme de drept şi unei situaţii de fapt, de asemenea, complexe. Alt motiv a fost cel privind procedurile cu străinătatea ce determină întârzieri mari, precum şi acordarea de termene lungi, dar şi casări şi rejudecări ale cauzei, totul fiind prevăzut de lege.

În concluzie, Inspecţia Judiciară propune CSM să sesizeze Ministerul Justiţiei pentru a analiza oportunitatea modificării instituţiei contestaţiei în anulare, care în speţa de faţă a avut "consecinţe grave asupra duratei procedurii şi securităţii raporturilor juridice".

Metalimportexport a livrat, la începutul anilor ’80, în SUA, tablă groasă produsă la Galaţi la un preţ de 330 de dolari pe tonă. Tranzacţia, încheiată cu firma americană IMC, a fost făcută la un preţ inferior celui practicat la acea dată pe piaţa americană, şi anume de 520 de dolari tona. Finanţarea şi vânzarea tablei au fost făcute prin intermediul firmelor Otto Wolff Handelsgesellschaft mbh (OWH) şi Otto Wolff America Inc.(OWA), ThyssenKrupp fiind desemnată apoi succesorul legal al celor două firme.

Calitatea slabă a produselor livrate de combinatul din Galaţi a determinat, pentru o perioadă, întreruperea furnizării, dar tranzacţiile au fost reluate, fără a exista însă posibilitatea recuperării contravalorii mărfii, întrucât nu au fost deschise acreditive bancare care să garanteze plata tablei groase. În urma acestui fapt, firma americană a rămas datoare către Metalimportexport cu 18 milioane de dolari.

Compania IMC a intrat în faliment în 1982, iar întreprinderea românească de comerţ exterior a încercat să-şi recupereze datoria, îndreptându-se împotriva firmelor componente ale grupului Otto.

La 16 aprilie 1996, Tribunalul Bucureşti a obligat firmele grupului Otto Wolff, printre care şi ThyssenKrupp, la plata sumei de 18 milioane de dolari. Curtea de Apel Bucureşti a decis acelaşi lucru, însă un complet de trei judecători al Curţii Supreme de Justiţie a decis că ThyssenKrupp nu poate fi răspunzător pentru afacerile din anii '80, partenerii fiind MIE şi IMC. Ulterior, cauza a fost rejudecată de mai multe instanţe, în prezent fiind suspendată la ICCJ din iunie 2010.