- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (07.09.2017, 10:46)
- Otilia Ciocan Serescu
CSM analizează în 25 octombrie raportul Inspecţiei Juridice în cazul procurorilor Bulancea, Dumitriu şi Uncheşelu
CSM va analiza în 25 octombrie acţiunea disciplinară transmisă de Inspecţia Judiciară, referitoare la procurorii DNA Marius Bulancea, Paul Dumitriu şi Jean Uncheşelu, care şi-ar fi exercitat funcţia cu gravă neglijenţă atunci când au făcut ancheta privind ordonanţa 13.
Urmărește
98 afișări
CSM analizează în 25 octombrie raportul Inspecţiei Juridice în cazul procurorilor Bulancea, Dumitriu şi Uncheşelu
Consiliul Superior al Magistraturii a fixat termenul pentru acţiunea disciplinară transmisă, miercuri, de Inspecţia Judiciara cu privire la cei trei procurori DNA, în data de 25 octombrie.
Potrivit procedurii, pentru început, se completează normele de procedură civilă, care implică o etapă preliminară scrisă de comunicare catre părţi (IJ, respectiv cei trei procurori) a acţiunii disciplinare şi a întâmpinării. Astfel, se respectă dreptul la apărare şi cel al contradictorialităţii.
Secţiile CSM au rol de instanţă de judecată (prima instanţă) în materie disciplinară, astfel că acţiunea disciplinară se comunică „pârâtului” căruia trebuie să i se acorde un termen de 25 zile pentru depunerea întâmpinarii. Acesta se calculează de la data când primeşte acţiunea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone.
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
De asemenea, întâmpinarea se comunică „reclamantului”, în cazul de faţă fiind vorba despre Inspecţia Judiciară, pentru a formula şi depune răspuns la întâmpinare în cel mult 10 zile de la data la care a primit întâmpinarea.
Inspecţia Judiciară a constatat în raportul întocmit după cercetarea disciplinară a procurorilor DNA Marius Bulancea, Paul Dumitriu şi Jean Uncheşelu că aceştia şi-au exercitat funcţia cu gravă neglijenţă atunci când au făcut ancheta privind ordonanţa 13.
Raportul a fost trimis Secţiei pentru procurori a CSM, în cursul zilei de miercuri.
Ca urmare a verificărilor, inspectorii au constatat „încălcarea gravă a principiului separaţiei puterilor în stat (..) în raport de conduita adoptată de procurorii cercetaţi, care s-au considerat competenţi să verifice oportunitatea, respectarea procedurii legislative şi, implicit, legalitatea adoptării ordonanţei de urgenţă a Guvernului”, dar şi „deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca serviciu public, în raport de faptul că, dată fiind conduita concretă adoptată de procurorii cercetaţi, concretizată în încălcarea normelor de procedură penală arătate, s-a constatat de către Curtea Constituţională, prin aceeaşi decizie, faptul că Ministerul Public nu doar că şi-a depăşit atribuţiile prevăzute de Constituţie şi de lege, dar şi-a şi arogat atribuţii ce aparţin Curţii Constituţionale sau puterii legislative”.
Procurorii vizaţi sunt Marius Bogdan Bulancea, procuror şef secţie, Paul Silviu Dumitriu, procuror şef adjunct secţie, şi Jean Nicolae Uncheşelu, procuror de caz.
„Prin conduita adoptată de procurorul şef secţie şi procurorul şef adjunct secţie, în ceea ce priveşte înregistrarea denunţului formulat la 31 ianuarie 2017 şi constituirea dosarului cunoscut opiniei publice drept „Ordonanţa 13”, anterior completării denunţului cu elemente noi de natură să atragă competenţa DNA au fost nesocotite dispoziţiile art. 294 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală („CPP), art. 58 alin. 1 şi 2 din CPP, dispoziţiile procedurale din Legea nr. 78/2000 şi din Legea nr. 115/1999 la care fac trimitere prevederile art. 3 alin. 1 lit. a, art. 13 şi art. 24 din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările ulterioare”, precizează Inspecţia Judiciară.
Inspectorii susţin că „nerespectarea normelor de drept procesual în exercitarea atribuţiilor de serviciu care impuneau organului judiciar, pe de o parte, soluţia de clasare fără a efectua acte de urmărire penală ca urmare a incidenţei unuia dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale şi, pe de altă parte, să nu dispună începerea urmăririi penale cu privire la faptă, întrucât toate faptele reclamate în cauză priveau în realitate aspecte legate de procedura de adoptare a unui act normativ, respectiv aspecte de oportunitate şi legalitate care nu cad sub incidenţa controlului organelor de cercetare penală, indiferent de încadrarea juridică stabilită de către procuror”.
Totodată, în ceea ce îl priveşte pe Marius Bulancea, procuror şef secţie, Inspecţia Judiciară a reţinut nereguli privind măsurile din dosar, "în legătură cu desemnarea unui al doilea procuror de caz şi cu semnarea a numeroase adrese întocmite în cauză, transmise altor instituţii, având ca obiect solicitările formulate de către procurorii de caz în interesul urmăririi penale efectuate" dar şi "neexercitarea din oficiu a atribuţiilor privind infirmarea actelor sau măsurilor date de procurorii de caz cu nerespectarea dispoziţiilor legale".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:38
FCSB află vineri ce adversar va avea în faza eliminatorie a Europa League
-
astăzi, 07:34
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone.