Marţi, pe ordinea de zi a şedinţei plenului Consiliului, programată să înceapă la ora 13.00, se regăsesc, din nou, cele trei puncte care vizează activitatea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, respectiv:
– validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, desfăşurat în perioada 11 aprilie – 15 iunie 2019 şi numirea în funcţie a candidaţilor declaraţi admişi
– validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, organizat în perioada 15 mai – 18 iunie 2019 şi numirea candidatului admis în funcţia de procuror şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie
– organizarea concursului pentru numirea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.
Aceasta este a şaptea oară când CSM încearcă validarea Adinei Florea la şefia Secţiei de anchetare a magistraţilor.
La ultimul plen CSM, şedinţa nu a putut fi întrunită din lipsă de cvorum, dat fiind faptul că mai mulţi procurori se aflau la Parchetul General, la o întâlnire, alături de procurorul general.
În acest context, la scurt timp, Lia Savonea, şefa CSM, a anunţat că 9 membri au decis să iniţieze propuneri de modificări legislative pentru a fi organizate şedinţele de plen „legal”, între acestea fiind incluse reducerea cvorumului pentru a evita amânările în situaţia care unii magistraţi nu se prezintă.