CSM: Privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei nu se aplică în cazul judecătoarei Bârsan

Consiliul Superior al Magistraturii a făcut publică motivarea hotărârii plenului CSM, din 18 octombrie, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de judecătoarea Gabriela Bîrsan, preşedintele Secţiei de Contencios Administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împotriva hotărârii Secţiei pentru judecători a CSM, prin care s-a încuviinţat percheziţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie la domiciliul său, informează site-ul Consiliului.

"Încuviinţarea poate fi considerată ca o măsură raţională de protecţie, o garanţie legală a consolidării principiilor constituţionale privitoare la independenţa judecătorilor. De altfel, raţiunea prevederii încuviinţării percheziţiei are la bază statutul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, şi anume de garantare a independenţei justiţiei, motiv pentru care la analiza cererii de admitere a percheziţiei domiciliare, în cazul de faţă, Consiliul Superior al Magistraturii are în vedere acest lucru, dacă şi în ce măsură printr-un astfel de posibil act procesual, cum este percheziţia, în cazul concret al doamnei judecător Bîrsan se aduce atingere independenţei justiţiei. Or, solicitarea de încuviinţare a efectuării unei percheziţii adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu avea, la momentul analizării de către Secţia pentru judecători a cererii Direcţiei Naţional Anticorupţie privind acordarea avizului, nici un element sau suspiciune că s-ar aduce atingere independenţei justiţiei, fiind întrunite condiţiile din perspectiva cărora Secţia a apreciat că nu este afectată garanţia la care s-a referit constituantul", se arată în hotărârea CSM.

Plenul Consiliului arată că Secţia pentru judecători a avut în vedere toate aceste aspecte în momentul emiterii Hotărârii 765/6 octombrie 2011 (prin care s-a încuviinţat percheziţia la domiciliul judecătoarei Bârsan-n.r), analizând admisibilitatea demersului solicitantului, legalitatea şi oportunitatea emiterii avizului, fără a cerceta, însă, pe fond, temeinicia sau legalitatea măsurii percheziţiei, aspecte de competenţa instanţei sesizate cu încuviinţarea acestui mijloc de probă.

În şedinţa Plenului Consiliului superior al Magistraturii din data de 18 octombrie 2011, judecătoarea Gabriela Victoria Bârsan a fost reprezentată de avocatul Corneliu Liviu Popescu. Ea a contestat decizia Secţiei pentru judecători a CSM prin care s-a încuviinţat percheziţia domiciliară a judecătoarei, la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

"Având cuvântul în susţinerea contestaţiei formulate, avocatul a evidenţiat faptul că prezenta contestaţie este o contestaţie împotriva hotărârii unei Secţii a Consiliului Superior al magistraturii, hotărâre care priveşte drepturile magistraţilor, prin urmare sunt aplicabile dispoziţiile speciale derogatorii din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi, potrivit art. 29 alin. 7 din această lege hotărârea Plenului este supusă recursului la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei curţi de Casaţie şi Justiţie. Pe cale de consecinţă, rezultă că această procedură este o procedură jurisdicţională. Este o jurisdicţie administrativă de primă instanţă împotriva hotărârii de secţie, care poate fi recurată la Înalta Curte. Invocând împrejurarea că este vorba de o procedură jurisdicţională deosebită de o procedură administrativă prealabilă, exigenţele imparţialităţii membrilor organului jurisdicţionat, domnul avocat, a formulat, în scris, o cerere de recuzare a acelora dintre membrii Secţiei pentru judecători care au adoptat hotărârea contestată şi a acelora care au adoptat hotărârea din 18.10.2011, de respingere a plângerii prealabile, formulate de domnul Corneliu Bîrsan, soţul doamnei judecător Gabriela Victoria Bîrsan, în considerarea caracterului jurisdicţional al procedurii soluţionării prezentei contestaţii de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a principiului imparţialităţii membrilor organului jurisdicţional şi a dispoziţiilor art. 27 pct. 7 cod procedură civilă. A solicitat soluţionarea acestei cereri conform dispoziţiilor codului de procedură civilă, fără participarea celor recuzaţi, dar cu întrunirea condiţiei de cvorum cerută de lege", arată în motivarea deciziei sale plenul CSM, prin care s-a respins contestaţia judecătoarei Bârsan.

În continuare, avocatul a invocat o nouă chestiune prealabilă şi anume, necomunicarea hotărârii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. A arătat că documentul menţionat nu a fost adus la cunoştinţa doamnei judecător nici de Consiliul Superior al Magistraturii, nici de procuror cu ocazia efectuării percheziţiei, astfel încât aceasta se află în imposibilitatea exercitării dreptului la apărare în mod real şi efectiv. Dat fiind faptul că, în opinia sa, această procedură ar fi exclusiv teoretică sau implicit iluzorie, avocatul a solicitat comunicarea, în şedinţă publică, a unui exemplar al hotărârii atacate. A precizat, de asemenea, că a solicitat procurorului, la momentul efectuării percheziţiei, comunicarea încheierii pronunţate de Înalta Curte în Camera de consiliu, act care nu i-a fost, însă, pus la dispoziţie. totuşi, această încheiere a fost atacată cu recurs atât de către doamna judecător, cât şi de soţul său. Mai arată, de asemenea, că nu au fost citaţi şi nu au primit nicio comunicare oficială.

Pe fondul cauzei, a invocat vădita nelegalitate a Hotărârii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 6 octombrie 2011, considerând că hotărârea a fost pronunţată, pe de o parte, cu încălcarea exigenţelor art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, posibil, şi a articolului 100 Cod procedură penală, iar, pe de altă parte, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 şi 4 din cel de-al 6-lea Protocol la Acordul General privind privilegiile şi imunităţiile Consiliului Europei, citite împreună cu art. 30 paragraful 1 din Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, ambele tratate internaţionale ratificate de România.

Primul motiv de nelegalitate a învederat domnul avocat, este încălcarea art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la respectarea domiciliului. O percheziţie reprezintă o ingerinţă în exercitarea acestui drept, iar ingerinţa este permisă de paragraful 2 al articolului 8 numai dacă satisface cumulativ următoarele condiţii: prevăzută de lege, scop legitim şi necesară într-o societate democratică. În opinia domnului avocat cea de-a treia condiţie nu este întrunită în cazul percheziţiei încuviinţate prin hotărârea atacată, deoarece nu există o nevoie socială imperioasă, condiţie ce se analizează cu prioritate în astfel de cazuri, potrivit unei practici constante a curţii europene a Drepturilor Omului. Dacă se poate atinge scopul urmărit printr-o altă cale decât ingerinţa în drepturile omului, societatea democratică reclamă ca această altă cale să fie urmată.

Făcând referire la dispoziţiile art. 97 şi 100 din Codul de procedură penală, domnul avocat a învederat gaptul că parcheziţia domiciliară reprezintă o măsură excepţională, care poate fi dispusă în situaţia în care obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie sau în situaţia în care se impune în mod cu totul excepţional şi ca măsură subsidiară. Or , doamnei judecător Bîrsan nu i s-a cerut niciodată predarea niciunui înscris sau obiect şi nici nu se pune problema că ar fi ascuns ceva. De altfel, cu ocazia efecutării percheziţiei au fost ridicate două şiraguri de mărgele, patru fotografii în rame de carton, un bilet de avion plătit pe internet şi a fost fotografiată o pereche de pantofi. Avocatul a arătat că aceste obiecte ar fi fost predate de bunăvoie în cazul în care s-ar fi solicitat, astfel că percheziţia nu răspunde unei nevoi sociale imperioase, este abuzivă, încalcă drepturile unui judecător şi, este, deci nelegală.

Al doilea motiv invocat de avocatul Corneliu-Liviu Popescu a vizat imunitatea prevăzută de tratatele internaţionale, susţinându-se că, urmare a ratificării de către România, aceste norme, potrivit art. 11 alin 2 din Constituţie, fac parte din dreptul intern şi sunt direct aplicabile. Mai mult, în dreptul internaţional imunitatea este consacrată prin norme imperative. Reiterând texte internaţionale, domnul avocat a subliniat existenţa unei imunităţi diplomatice atât pentru trimişii diplomatici, cât şi pentru soţii/soţiile lor şi copiii lor minori,.

Totodată, avocatul a învederat că nu este vorba despre un diplomat al statului trimiţător, ci despre un judecător internaţional, astfel că imunitatea există mai ales, faţă de statul trimiţător, care ar putea să îi pună în pericol independenţa exercitării funcţiei.

De altfel, a mai arătat avocatul, prezentul demers urmăreşte tocmai apărarea imaginii, statutului şi prestigiului Curţii Europene a Drepturilor Omului, nefiind o încercare de a împiedica înfăptuirea justiţiei.

Popescu a evidenţiat că, îmncălcându-se imunitatea, normă imperativă de drept internaţional public, orice act, atât cele ulterioare efectuării percheziţiei, cât şi cele anterioare, sunt lovite de nulitate absolută. Concluzionând a solicitat admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată şi desfiinţarea, în tot, a hotărârii Secţiei pentru judecători, cu efect retroactiv.

Corneliu-Liviu Popescu a depus note scrise, o copie a procesului-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare şi scrisoarea preşedintelui curţii Europene a Drepturilor Omului, comunicată de Grefa Curţii în traducere letalizată.

Analizând, cu prioritate, cererea de recuzare formulată, plenul Consiliului Superior al Magistraturii reţine următoarele: Potrivit prevederilor art. 134 alin 32 din Constituţia României şi ale art. 44 alin 1 din legea nr 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004.

În raport cu dispoziţiile legale, plenul Consiliului Superior al magistraturii reţine că rolul său de instanţă de judecată se regăseşte numai în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor iar pentru soluţionarea contestaţiilor formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al magistraturii, cu excepţia celor date în materie disciplinară, plenul este o structură administrativă funcţională.

Prin urmare, plenul CSM apreciază că dispoziţiile Codului de procedură civilă privind instituţia incompatibilităţii, abţuinerii şi recuzării nu sunt aplicabile în procedura soluţionării prezentei contestaţii, astfel că cererea de recuzare formulată este inadmisibilă.

Asupra solicitării avocatului de comunicare a hotărârii atacate, plenul arată că, potrivit art. 26.2 al 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a CSM, aprobat prin Hotărârea 326/24.08.2005 a plenului Consiliului, hotărârile prin care secţiile Consiliului soluţionează cererile privind încuviinţarea precheziţiei la domiciliul unui judecător, procuror sau magistrat-asistent, a reţinerii sau arestării nu se publică, iar, în confirmitate cu dispoziţiile art. 26.3. alin 2 din acelaşi act normativ, dosarul de încuviinţare şi anexele acestuia nu pot fi consultate şi copiate, iar informaţiile în legătură cu documentele conţinute de acestea nu pot fi comunicate.

Mai mult, deşi a suferit numeroase modificări legislative în această privinţă după anul 1990, Codul de procedură penală prevede implicit lipsa de publicitate a fazei de urmărire penală. Hotărârea de încuviinţare a percheziţiei constituie un act al dosarului de urmărire penală, dosar a cărui examinare se poate face cu încuviinţarea procurorului care îl instrumentează.

De altfel, dispoziţiile art. 100 alin 4 din Codul de procedură penală prevăd faptul că percheziţia domiciliară se dispune în cursul urmăririi penale în camera de consiliu, fără citarea părţilor, iar în art. 83 pct. 8 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, adoptat prin Hotărârea Plenului consiliului superior al magistraturii nr. 387/22.09.2005 cu modificările şi completările ulterioare, sunt indicate menţiunile ce trebuie făcute în Registrul de evidenţă a sesizărilor privind autorizarea efectuării percheziţiilor date de judecător în cursul urmăririi penale, fiind specificat expres că acest registru nu este destinat publicităţii.

Faţă de aceste dispoziţii legale, plenul CSM a respins solicitarea de comunicare a hotărârii atacate.

Analizând fondul contestaţiei formulate şi documentele ataşate, plenul reţine că, în concordanţă cu opinia în materie a Curţii Constituţionale (deciziile 53/2000, 4 /2004 şi 433/2004), apreciază că încuviinţarea secţiei pentru efectuarea unei percheziţii domiciliare reprezintă atât o condiţie de procedibilitate, care face corp comun cu actele prin care a fost dispusă măsura percheziţiei, cât şi un act administrativ, având o natură juridică mixtă.

În acest sens, hotărârea Secţiei pentru judecători ca şi o condiţie prealabilă, de procedibilitate, pentru efectuarea unei percheziţii, nu are existenă de sine stătătoare, în această materie, decât în considerarea dispoziţiei pe care instanţa o ia în ce priveşte admiterea cererii de percheziţie domiciliară a magistratului, dar, în acelaşi timp, de existenţa căreia depinde dispoziţia dată de instanţă cu privire la percheziţie.

Legiuitorul a instituit încuviinţarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii pentru percheziţionarea, reţinerea sau arestarea preventivă a unui judecător în considerarea faptului că această categorie de persoane necesită o protecţie specială. Încuviinţarea poate fi considerată ca o măsură raţională de protecţie, o garanţie legală a consolidării principiilor constituţionale privitoare la independenţa judecătorilor. De altfel, raţiunea prevederii încuviinţării percheziţiei are la bază statutul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, şi anume, de garantare a independenţei justiţiei, motiv pentru care la analiza cererii de admitere a percheziţiei domiciliare, în cazul de faţă, CSM are în vedere acest lucru, dacă şi în ce măsură printr-un astfel de posibil act procesual, cum este percheziţia, în cazul concret al judecătoarei Bârsan se poate aduce atingere independenţei justiţiei.

"Or, solicitarea de încuviinţare a efectuării percheziţiei adresată ICCJ nu avea, la momentul analizării de către Secţia pentru judecători a cererii DNA prtivind acordarea avizului niciun element de suspiciune că s-ar aduce atingere independenţei justiţiei, fiind întrunite condiţiile din perspectiva cărora Secţia a preciat că nu este afectată garanţia la care s-a referit costituantul", arată sursa citată.

Referitor la încălcarea dispoziţiilor prividn imunităţile şi privelgiile menţionate de dispoziţiile articolelor 1 şi 4 din Protocolul adiţional 6 la Acordul General privind beneficiile Consiliului Europei, ratificat de România, şi de cele ale articolului 30 din Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, plenul CSM apreciază că aplicabilitatea acestora nu vizează teritoriul statului acreditant, ci teritoriul statului acreditar.

Convenţia de la Viena, la articolul 3, alineatul b, prevede ca una dintre funcţiile unei misiuni diplomatice, "protejarea în statul acreditar a intereselor statului acreditant şi al cetăţenilor săi, în limitele admise de dreptul internaţional".

Fiecare stat are dreptul să protejeze resortisanţilor săi, persoane fizice sau juridice, contra oricăror violări din partea autorităţilor statului de reşedinţă sau cetăţenilor acestuia.

"Locuinţa particulară a agentului diplomatic se bucură de aceeaşi inviolabilitate şi de aceeaşi ocrotire ca şi localurile misiunii", însă ele trebuie coroborate cu dispoziţiile articolului 31 din Convenţia de la Viena, care arată că "agentul diplomatic se bucură de imunitatea jurisdicţie penală a statului acreditar, precum şi cu prevederea că 'imunitatea de jurisdicţie a agentului diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisidicţia statului acreditant".

Protocolul adiţional 6 prevede privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei pentru trimişi diplomatici şi soţii (soţiile) lor şi copiilor lor minori, însă acestea nu sunt acordate în interes personal, ci în vederea exercitării în totală independenţă a funcţiilor lor şi conform dreptului internaţional, "adică în ce priveşte statul acreditar, iar nu statul acreditant".

"Nicio altă dispoziţie de drept internaţional nu prevede o derogare pentru judecătorii internaţionali, ori ubi lex non distinguit nec nos debernus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem-n.r.)", arată CSM.

În 17 noiembrie, Secţia pentru contencios administrativ a ICCJ va lua în discuţie contestaţia preşedintei Secţiei, Gabriela Bârsan, împotriva deciziei plenului CSM faţă de respingerea acţiunii sale la Consiliu.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de următoarele persoane: Gabriela Victoria Bârsan, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă; Iuliana Puşoiu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă; Claudia Gherbovan Silinescu, avocat în Baroul Bucureşti, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă şi Gabriel Chriac, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Consiliului Superior al Magistraturii i s-a comunicat o scrisoare din partea preşedintelui CEDO, semnată în numele acestuia de către grefierul şef, în care se comunică faptul că imunităţile şi privilegiile de care se bucură judecătorul Corneliu Bârsan beneficiază şi soţia acestuia, Gabriela Bârsan - preşedinta Secţiei de Constencios Administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), învinuită de fapte de corupţie de către procurorii anticorupţie.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a solicitat clarificări scrise preşedintelui Curţii Europene de la Strasbourg Jean-Paul Costa, în sensul de a preciza dacă scrisoarea transmisă în cazul lui Corneliu Bârsan, reprezintă punctul de vedere al său ori al CEDO.

În ziua de 17 octombrie 2011, Direcţia Naţională Anticorupţie a primit o scrisoare semnată de domnul Erik Friberg, grefier al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

În conţinutul scrisorii se exprimă îngrijorarea preşedintelui CEDO că nu ar fi fost respectate regulile imunităţii în cazul unei percheziţii efectuate de autorităţile române la domiciliul judecătorului Corneliu Bîrsan, în legătură cu o investigaţie privitoare la soţia sa.

În scrisoare se afirmă că, în lumina obiectului şi scopului Convenţiei de la Viena "se pare că imunitatea acolo stabilită se extinde la reşedinţele private ale judecătorilor în statul lor de origine".

Având în vedere cele menţionate, DNA a solicitat clarificări scrise preşedintelui CEDO, Jean-Paul Costa, în sensul de a preciza dacă scrisoarea menţionată reprezintă punctul de vedere al domniei sale ori punctul de vedere al Curţii Europene a Drepturilor Omului şi în cadrul cărei proceduri a fost emisă respectiva scrisoare.

De asemenea, s-au solicitat lămuriri privind prevederea din convenţiile internaţionale aplicabile pe care se întemeiază aprecierea domnului Friberg că imunitatea domnului judecător Corneliu Bîrsan şi a familiei sale se extinde "la reşedinţele private ale judecătorilor în statul lor de origine".

În cererea adresată preşedintelui CEDO, DNA aduce la cunoştinţă faptul că nici ancheta penală, nici percheziţia efectuată la imobilul din satul Ghermăneşti, comuna Snagov, România, nu vizează în nici un fel atribuţiile domnului Corneliu Bîrsan ca judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului, ci pe acelea ale soţiei sale, doamna Gabriela Bîrsan, ca judecător român. "Or, în această situaţie, documentele internaţionale prevăd că imunitatea aplicabilă agentului diplomatic în statele în care îşi desfăşoară misiunea nu îl scuteşte de răspundere legală în statul de origine", preciza DNA.

DNA nu a informat mass-media cu privire la vreun eventual răspuns din partea CEDO.