Prima pagină » Social » CSM vrea să poată propune procurorul general şi şefii DNA şi DIICOT

CSM vrea să poată propune procurorul general şi şefii DNA şi DIICOT

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) apreciază că este necesară modificarea Legii privind Statutul judecătorilor şi al procurorilor astfel încât CSM să propună preşedintelui numirea în funcţie a procurorului general, a şefilor DNA şi DIICOT, precum şi a adjuncţilor acestora.
CSM vrea să poată propune procurorul general şi şefii DNA şi DIICOT
13 aug. 2008, 13:06, Social

"Consiliul Superior al Magistraturii apreciază interesul pe care politicienii români îl manifestă pentru revenirea la ordinea constituţională, în sensul restabilirii în sarcina CSM a obligaţiei de a face propuneri preşedintelui României în vederea numirii în funcţie a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctului şi adjunctul acestuia, procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi a procurorului şef al DIICOT şi adjuncţii acestora", se arată într-un comunicat al CSM remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii arată că este singura instituţie abilitată de Constituţia României să se ocupe de cariera profesională a magistraţilor, astfel încât atribuirea în sarcina ministrului Justiţiei a obligaţiei de a face propuneri ce ţin de cariera celor mai importante funcţii de conducere din cadrul Ministerului Public reprezintă "un amestec al puterii executive în puterea judecătorească şi o înlăturare a principiului separaţiei puterilor în stat".

Modificările legislative care au intervenit după adoptarea Legii privind statutul magistraţilor (Legea nr. 303 din 28 iunie 2004) au atribuit ministrului Justiţiei dreptul de a face propuneri de numire în aceste funcţii de conducere, acordând secţiei pentru procurori doar dreptul de a da aviz.

Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ propunerea de modificare a Legii privind Statutul judecătorilor şi procurorilor prin Legea nr. 247/2005 pe aspectele care priveau justiţia, deoarece modificările propuse şi, ulterior, adoptate prin asumarea răspunderii de către Guvern contraveneau Constituţiei şi principiilor fundamentale de funcţionare a justiţiei potrivit normelor europene.

Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii consideră că revenirea la dispoziţiile iniţiale, agreate în anul 2004 de Uniunea Europeană şi care au determinat închiderea capitolului 24 – Justiţie şi afaceri interne, reprezintă "o restabilire a principiilor de funcţionare corectă a justiţiei într-un stat de drept".

Delegaţiile partidelor parlamentare au participat, marţi, la consulările de la Palatul Cotroceni pe tema raportului Comisiei Europene pe Justiţie, întâlnirea având loc cu o zi înaintea sesiunii extraordinare a Camerei şi după propunerea unui nou şef al DNA.