Cu o seară înainte de a fi reţinut de DNA, Bălăşescu a fost sunat şi întrebat dacă e arestat
Oana Zăvoranu şi un bărbat l-au sunat pe procurorul Max Bălăşescu, cu o seară înainte de a fi reţinut de Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind îngrijoraţi că ar fi fost arestat, anchetatorul spunându-le însă că merge la o petrecere.
Cu o seară înainte de a fi reţinut de DNA, Bălăşescu a fost sunat şi întrebat dacă e arestat (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
"Din conţinutul convorbirilor telefonice purtate în seara de 31 ianuarie 2012, cu cei doi interlocutori, reiese că aceştia erau îngrijoraţi de situaţia procurorului Maximilian Bălăşescu, întrucât primiseră unele informaţii în sensul că acesta ar fi fost arestat, însă şi-au dat seama că informaţia era eronată din moment ce putea să vorbească la telefon. De altfel, chiar procurorul le-a confirmat că informaţia nu este reală, iar el urma să meargă la o petrecere în acea seară", se arată în rechizitoriul, obţinut de MEDIAFAX, prin care Max Bălăşescu a fost deferit justiţiei de procurorii anticorupţie în legătură cu o luare de mită de 300.000 de euro.
În seara de 31 ianuarie, Cristian Marian Ene a fost prins în flagrant delict în timp ce primea de la denunţătorul Sebastian Dobrescu, în numele lui Bălăşescu, sumele de 90.000 de lei şi 80.000 de euro (reprezentând echivalentul a aproximativ 100.000 euro), ca primă tranşă a sumei totale pretinse.
În 1 februarie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a lui Maximilian Bălăşescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone.
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Potrivit rechizitoriului, Oana Zăvoranu şi Bodgan Adimi "erau în posesia unei informaţii privitoare la desfăşurarea unei eventuale activităţi judiciare faţă de Maximilian Ion Bălăşescu, însă fără a cunoaşte alte detalii care să le ofere certitudinea că acesta comisese o faptă penală".
Apreciindu-se că cei doi nu au îngreunat sau zădărnicit urmărirea penală în cazul lui Bălăşescu, anchetatorii anticorupţie au dispus neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvâşirii infracţiunii de favorizare a infractorului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO