Cum a ajuns stadionul “Lia Manoliu” să coste aproape de două ori mai mult decât valoarea iniţială
În timp ce britanicii se laudă că au finalizat Stadionul Olimpic mai devreme cu o lună şi cu circa 11 milioane de euro mai puţin decât era prevăzut, în Bucureşti, stadionul "Lia Manoliu" continuă să înghită milioane peste bugetul prevăzut.
Cum a ajuns stadionul “Lia Manoliu” să coste aproape de două ori mai mult decât valoarea iniţială (Imagine: Theodor Pana/Mediafax Foto)
Bugetul pentru ridicarea stadionului "Lia Manoliu" a fost iniţial de 119 milioane de euro.Acum, când este la stadiul de finisări, costurile au ajuns la 213 milioane de euro, o depăşire de buget de 94 de milioane de euro.
Bugetul pentru ridicarea Stadionului Olimpic din Londra a fost de 552 de milioane de euro, din care s-au cheltuit, efectiv, 540,5 milioane - o economie bugetară de 11,5 milioane de euro.
Ambele stadioane au avut la dispoziţie 36 de luni pentru finalizarea construcţiei. Britanicii au terminat treaba în 35 de luni. Pentru "Lia Manoliu" termenul de predare s-a prelungit la 42 de luni şi nu se ştie dacă va fi respectat.
Stadionul Olimpic din Londra are 80.000 de locuri. Stadionul "Lia Manoliu" va avea, la finalizare, 55.000.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Stadionul "Lia Manoliu" - de la proiect la munca de teren
În aprilie 2007, când primăria semna acordul de construire cu dezvoltatorul Max Bogl&Astaldi, proiectul primea un buget de 489 de milioane de lei (aproximativ 119 milioane de euro). Stadionul ar fi urmat să aibă o capacitate de 50.300 de locuri, iar duratea realizării a fost stabilită la 36 de luni.
Iniţial, urma ca gazonul stadionului să rămână neschimbat, având în vedere că abia fusese refăcut în anul 2005. Pe măsură ce construcţia se derula, însă, s-a constatat că pânza freatică de sub arenă se infiltrase în terenul de joc, astfel încât s-a luat decizia de a se construi un nou gazon, cu 1,7 metri mai ridicat decât cel vechi.
Pentru acest lucru s-a făcut un act adiţional, bugetul fiind completat cu 7,5 milioane de lei (2,25 milioane de euro).
Citeşte mai multe despre stadionul Lia Manoliu pe www.gandul.info
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO