„Nici până astăzi dosarul numit „Mineriada”, un dosar care trebuie să facă dreptate nu este finalizat, iar vinovaţii nu sunt pedepsiţi. Fac un apel către magistraţi, măcar după 30 de ani, să trateze acest dosar aşa cum trebuie tratat, să facă lumină, să stabilească adevărul şi să-i pedepsească pe vinovaţi”, a spus, sâmbătă, premierul, prezent la cermonia din Piaţa Universităţii, prin care se comemorează victimele evenimentului din 1990.
Şeful Executivului a mai spus că „lucrurile abominabile” care s-au petrecut în zilele de 13, 14 şi 15 iunie „au lăsat urme adânci în conştiinţa românilor.
„Au reprezentat o pată pe obrazul României, zeci de ani, şi această pată trebuie scoasă de pe obrazul României, iar lucru acesta nu poate fi realizat decât prin pedepsirea vinovaţilor. Manifestaţia din Piaţa Universităţii a fost o manifestaţie pentru libertate, democraţie şi demnitate. Au participat oameni frumoşi, care au visat la o Românie democratică şi care, până la urmă, au reuşit să aducă România acolo unde îi este locul”, a mai spus Orban.
Cele mai importante declaraţii susţinute de premier:
În 13 iunie, regimul comunist condus de Ion Iliescu, dupa ce castigase alegeril,e a decis dupa o inscenare penibila sa faca apel in prima faza la fortele de ordine si dupa aia sa fac apel la mineri pentru a calca in picioare demnitatea oamenilor. Dupa 13 iunie au urmat crime, scene neimaginabile.
Nici pana astazi dosarul numit Mineriada nu este finalizat, iar vinovatii nu sunt pedepsiti. Fac un apel catre magistrati sa trateze acest dosar asa cum trebuie tratat. Lucrurile abominabile care s-au petrecut pe 13,14, 15 iunie au lasat urme adanci in constiinta romanilor. Au reprezentat o pata de obrazul Romaniei.. Manifestatia din Piata Univeristatii a fost o manifestatie pentru libertate, pentru democratie, pentru demnitate, la care au participat oameni care au visat la o Romanie democratica si care au reusit sa aduca Romania acolo unde ii este locul.
Decizia de prelungire a starii de alerta nu este una politica, este singura solutie care sa permita specilaistilor sa apere viata si sanatatea romanilor. Hotararile CNSU trebuie publicate in MO.
Am avut discutii cu conducerea Ministerului Sanatatii, in momentul de fata nu mai exista nicio restrictie in internarea persoanelor care vor sa se interneze. In ceea ce priveste spitalele de suport COVID, au fost selectate in asa fel incat sa afecteze cat mai putin spitalele mari. Am cautat sa pastram capacitatea spitalelor de a trata pacientii. Cea mai mare parte a spitalelor nu sunt in subordinea MS, ci in subordinea autoritatilor locale.
In ultima vreme, institutia Avocatului Poporului are niste atitudini si actiuni care o transforma nu in avocatul poporului, ci in dusmanul poporului.
Niciunui copil nu i se va rapi dreptul de a da examenul. Saptamanal vom lua decizia in privinta tarilor care sunt sub coeficientul 5.
Şeful Executivului a depus, sâmbătă dimineaţa, o coroană de flori cu ocazia marcării a 30 de ani de la „Fenomenul Piaţa Universităţii” şi de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, la Monumentul dedicat Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi la Monumentul „Kilometrul zero al democraţiei”.
În cadrul ceremoniei, Ludovic Orban a aprins şi o candelă la monumentul istoric.
La eveniment a participat şi fostul preşedinte al României, Emil Contantinescu, precum şi ministrul Educaţiei, Monica Anisie.
Sâmbătă se împlinesc 30 de ani de la cea mai mare diversiune din istoria recentă a României: Mineriada 13 iunie 1990.
Ceremonia de depunere de coroane la Monumentul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 a fost transmisă LIVE pe Mediafax.ro.