Cum arată statistica din anul şcolar 2019-2020: Numărul elevilor şi studenţilor s-a redus cu peste 21.000

  • Numărul elevilor şi studenţilor din anii 2019-2020 a scăzut cu peste 21.000
  • În învăţământul primar şi gimnazial numărul de elevi s-a redus cu 11.500
  • Cei mai mulţi studenţi din învăţământul superior sunt în Bucureşti-Ilfov
Urmărește
552 afișări
Imaginea articolului Cum arată statistica din anul şcolar 2019-2020: Numărul elevilor şi studenţilor s-a redus cu peste 21.000

Avem mai puţin cu peste 21.000 de elevi şi studenţi înregistraţi în sistemul national de educaţie în anul şcolar/universitar 2019-2020, adică 3,52 milioane, arată datele INS.

În perioada analizată, numărul de elevi din învăţământul profesional a crescut cu 11,4% comparativ cu anul precedent. Asta în timp ce în învăţământul superior creşterea a fost de 1,8%, în învăţământul antepreşcolar şi preşcolar de 0,3%, iar  învăţământul postliceal şi de maiştri de 0,1%.

Datele INS arată că numărul absolvenţilor din anul şcolar/universitar 2018-2019 a fost de 50.310 elevi şi studenţi, în creştere uşoară, de 0,3%, comparativ cu anul şcolar/universitar precedent. În anul şcolar/universitar 2019-2020, aproape jumătate din populaţia şcolară s-a regăsit în învăţământulul primar şi gimnazial (46,0%), iar circa o treime în învăţământul liceal şi cel antepreşcolar şi preşcolar (17,5%, respectiv 15,6%).

Gradul de cuprindere în învăţământ al elevilor din grupa de vârstă 11-14 ani a înregistrat cel mai ridicat nivel (89,4%), comparativ cu cel al celorlalte grupe de vârstă.

Cele mai atractive specializări din învăţământul superior au fost cele de afaceri, administraţie şi drept (24,1% din totalul studenţilor/cursanţilor), respectiv de inginerie, prelucrare şi construcţii (20,4% din totalul studenţilor/cursanţilor).

Unităţile de învăţământ care au funcţionat în anul şcolar/universitar 2019-2020 au aparţinut, în principal, nivelurilor de educaţie primar şi gimnazial (57,0%), liceal (21,0%), respectiv antepreşcolar şi preşcolar (17,2%).

Populaţia şcolară a fost cuprinsă cu preponderenţă (94,9%) în unităţile şcolare publice, iar 5,1% în unităţi şcolare private.

  • 5.400 unităţi de învăţământ antepreşcolar/preşcolar - creşe/grădiniţe
  • 5.000 unităţi de învăţământ primar şi gimnazial
  • 1.600 unităţi de învăţământ liceal
  • 1.400 unităţi de învăţământ profesional, postliceal şi de maiştri
  • 100 instituţii de învăţământ superior
  • 1100 de unităţi de învăţământ private

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici