„Pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două ambulanţe SAJ, intervin la un accident rutier petrecut între un trailer şi un autoturism, pe raza localităţii Drăguşeni. Au fost implicate cinci persoane, una din autotrailer şi patru în autoturism”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată.
În autoturism se aflau un bărbat de 45 de ani, care a decedat, o femeie de 47 de ani şi doi tineri de 18, respectiv 19 ani.
Accidentul a avut loc pe DN 2, după ce trailerul şi autoturismul s-au ciocnit frontal, circulaţia între Roman şi Fălticeni desfăşurându-se pe un fir, alternativ.
În acest caz a fost declanşată şi o anchetă a nspectoratului de Poliţie Suceava, urmând să fie stabilite împrejurările în care a avut loc accidentul şi cine este vinovat.