Prima pagină » Social » CNAIR: Continuă verificarea şuruburilor parapetului montat pe Podul Suspendat de la Brăila

CNAIR: Continuă verificarea şuruburilor parapetului montat pe Podul Suspendat de la Brăila

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că verificarea şuruburilor parapetului montat pe Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila de către constructorul italian Webuild continuă şi joi. Miercuri 70 de şuruburi erau slăbite.
CNAIR: Continuă verificarea şuruburilor parapetului montat pe Podul Suspendat de la Brăila
Gabriel Pecheanu
31 aug. 2023, 13:37, Social

„Continuă şi astăzi (joi – n.r.) verificarea şuruburilor parapetului montat pe Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila de către constructorul italian Webuild”, transmite CNAIR.

Potrivit comunicării, operatiunea, supravegheată de echipa CNAIR pentru implementarea proiectului, va continua până ce vor fi verificate toate cele 100.000 de şuruburi folosite la montarea parapetelor pe pod.

CNAIR a anunţat miercuri seară că au fost verificate 35.000 din cele 100.000 de şuruburi ale parapetului montat pe Podul de la Brăila.

„Dintre acestea au fost identificate aproximativ 70 de suruburi slăbite. Mâine (joi – n.r.) va continua verificarea celorlalte şuruburi pentru a ne asigura că toate sunt strânse conform normativelor tehnice. Operaţiunea este supravegheată de responsabilii cu implementarea contractului din cadrul CNAIR”, a transmis CNAIR.