Prima pagină » Social » Raportul Inspecţiei Judiciare: Fost şef DIICOT a trimis un rechizitoriu la SRI. Codruţ Olaru îşi explică gestul: Numai ingerinţă nu e

Raportul Inspecţiei Judiciare: Fost şef DIICOT a trimis un rechizitoriu la SRI. Codruţ Olaru îşi explică gestul: Numai ingerinţă nu e

Procurorul Codruţ Olaru a declarat, pentru MEDIAFAX, în privinţa rechizitoriului trimis la SRI pe când era şeful DIICOT, că nu se poate vorbi despre o ingerinţă a Serviciului în justiţie, în condiţiile în care colaborarea a fost bazată chiar pe baza unor informaţii de la SRI.
Raportul Inspecţiei Judiciare: Fost şef DIICOT a trimis un rechizitoriu la SRI. Codruţ Olaru îşi explică gestul: Numai ingerinţă nu e
Florin Zafiu
23 mai 2019, 13:44, Social

„Principial, dacă discutăm despre o colaborare pe baza unor informaţii pornite de la SRI, rechizitoriul pus la dispoziţie numai ingerinţă (în justiţie, n.r.) nu este”, a declarat, pentru MEDIAFAX, procurorul Codruţ Olaru, membru CSM.

Precizările vin după ce, în raportul Inspecţiei Judiciare întocmit în urma controlului în parchete privind aplicarea protocolului PÎCCJ-SRI din 2009 se arată că procurorul Codruţ Olaru a transmis, în 2011, pe când era şeful DIICOT, un rechizitoriu Serviciului.

Rechizitoriul nr. 5/D/P/2006 a ajuns la primul adjunct al directorului SRI (n.r.: Florian Coldea) de la acel moment.

Tot potrivit raportului Inspecţiei, în cadrul unei structuri de parchet verificate, inspectorii au identificat o adresă de la cabinetul procurorului general de la acea vreme, Laura Codruţa Kovesi, prin care se solicita, „în mod imperativ şi în interesul celerităţii comunicării şi coordonării, ca înştiinţările efectuate potrivit art.6 din protocol să fie adresate UM 0198 Bucureşti, iar în cauze de interes operativ către primul adjunct al directorului SRI”.